 |
|
| Dionis Cenuşa | |
„Atitudinea UE necesită pragmatism, precauție, dar și o mai mare implicare la nivel de comunicare și reforme efective. Viziunea UE ar trebui să cuprindă calcule strategice, bazate pe prevenirea unor eventuale crize (geo)politice, cu implicarea Moldovei, din cauza președintelui pro-rus...”.
---
Politicul moldovenesc intră într-o fază nouă după alegerile prezidențiale. Există un nivel semnificativ de incertitudine vizavi de traiectoria europeană a țării. Noul context politic îi face pe actorii politici locali să se regrupeze țintind următorul obiectiv politic – cucerirea legislativului la alegerile parlamentare din 2018. Între timp, partenerii europeni (Uniunea Europeană și țările membre) privesc în direcția Moldovei cu o serie de așteptări, dar și temeri dozate. Totodată, poziția europenilor este dominată de precauție, care poate fi ușor confundată cu o nepăsare față de cauza europeană în Moldova.
Dispoziția Bruxelles-ului în raport cu Moldova după prezidențiale
Alegerile prezidențiale au trezit un anumit interes la Bruxelles, dar amploarea lui a fost cu mult mai mică decât față de scrutinul parlamentar din noiembrie 2014. Poziția UE față de rezultatele preliminare ale scrutinului a scos în evidență un caracter pur pragmatic și precaut (IPN, 17 noiembrie), fără a fi invocate careva emoții pozitive fie negative vizavi de votul moldovenilor.
Pe de o parte, competențele președintelui țării sunt insuficiente pentru a întoarce pe dos relațiile UE-Moldova. Altceva era în cazul alegerilor parlamentare din 2014, unde riscul unei majorități pro-ruse provoca emoții la Bruxelles. Pe de altă parte, dosarul moldovenesc a pierdut din greutate în ultimii ani, în particular după fraudele bancare, deconspirate la finele lui 2014. Despre Moldova se vorbește tot mai puțin la Bruxelles, iar dacă este abordată, atunci prin prisma fraudelor bancare, oligarhizării sistemului politic sau a acutizării fenomenului statului capturat. În prezent, tot mai rar, discuțiile despre Moldova țin de exemple pozitive.
Așteptările și, respectiv, temerile, observate în rândul actorilor europeni, cu privire la perspectivele relațiilor Moldova-UE sunt dominate de două curente de opinii.
Primul curent, vizibil printre actorii europeni mai apropiați de Moldova, califică victoria lui Igor Dodon drept regres politic major. Iar „starea de alertă” în care aceștia se află reiese dintr-o combinație de circumstanțe: a) interesul tot mai scăzut și chiar un fel de “fatigue” (oboseală) față de Moldova la Bruxelles; b) creșterea influenței forțelor pro-ruse la Chișinău, ca urmare a victoriei lui Dodon; c) avansarea altor dosare în calitate de priorități ale UE pe plan extern.
Al doilea curent gândește în termeni pragmatici și manifestă un calm ferm. Potrivit acestuia, riscurile legate de președinția lui Igor Dodon sunt mai degrabă exagerate. Argumentul principal invocat este că Moldova depinde din punct de vedere economic de UE, ceea ce l-ar împiedica pe Dodon să întreprindă acțiuni radicale în raport cu UE. Același curent consideră că menținerea regimului liberalizat de vize, accesul la asistența UE și la piața europeană, vor condiționa o atitudine moderată a președintelui pro-rus față de agenda europeană. De asemenea, persistă convingerea că Dodon se va converti într-un anumit moment în adept al UE. Pragmatismul calm manifestat de către acest grup reiese din faptul că Dodon ar fi un politician rațional, care nu va dori să-și discrediteze imaginea în ochii electoratului prin subminarea beneficiilor oferite de UE.
Realitatea este însă mai complexă și această conține la fel interesele Rusiei, precum și votanții cu viziuni pro-ruse. Or, Dodon depune eforturi considerabile pentru a-și demonstra loialitatea față de Moscova. Acesta solicită în schimb sprijin politic și confirmarea statutului de cel mai important partid pro-rus din țară. Votanții lui Dodon s-ar putea dezamăgi în PSRM, dacă președintele pro-rus nu va livra măcar ceva din programul său electoral pe parcursul lui 2016-2017, înainte de alegerile planificate pentru 2018. De aceea, este insuficient ca efectele președinției lui Dodon să fie judecate strict prin prisma dependenței Moldovei față de UE, fără a ține cont de angajamentele lui față de Rusia și electoratul pro-rus din țară.
Regruparea actorilor politici locali
În mod clar, alegerea unui președinte pro-rus reprezintă o schimbare de paradigmă pentru politica moldovenească. Or, din 2009 încoace, sub diferite forme și cu diferită intensitate, toate instituțiile aparțineau celor care se declarau proeuropeni, dar au rezultat să fie mai degrabă anti-ruși decât pro-europeni. Peste 7 ani, președinția intră într-o nouă ipostază, în care politica externă a președintelui țării va fi moderată, după care, în eventualitate, înclinată spre Est. În acest context, trei aspecte esențiale trebuie evidențiate.
În primul rând, Partidul Socialiștilor și alte forțe pro-ruse (inclusiv în regiunea autonomia găgăuză) obțin voce și reprezentare în instituțiile statului, nu doar în calitate de opoziție parlamentară. Chiar dacă Igor Dodon este considerat un președinte cu deficiențe grave (integritate, coerență politică, credibilitate etc.), acesta va reprezenta în următorii 4 ani viziunile pro-ruse ale societății. El nu se va limita doar la publicul de acasă, ci și la cel din exterior. Deocamdată, el nu vrea și nu poate să renunțe la relațiile cu UE, având în vedere că asistența externă europeană este crucială pentru stabilitatea bugetului, iar Rusia este slăbită de petrolul ieftin și sancțiunile occidentale legate de Ucraina. De aceea, misiunea lui va fi să tempereze retorica proeuropeană la Chișinău, să promoveze necesitatea apropierii de Rusia și să pregătească terenul pentru o poziționare mai bună a Rusiei în relația Moldova-UE. Majoritatea din aceste obiective poate deveni realizabilă doar dacă și după ce Partidul Socialiștilor se consolidează în Parlament, adică după alegerile legislative 2018.
În al doilea rând, guvernarea adeptă a UE capătă noi posibilități pentru a se remarca pe fundalul unui președinte pro-rus. Anume acest scenariu prevalează în majoritatea analizelor legate de situația post-electorală din Moldova. Or, coordonatorul guvernării de la Chișinău, oligarhul Vlad Plahotniuc, a demonstrat că este mai interesat într-un președinte prorus – Igor Dodon, decât în unul proeuropean – Maia Sandu. Astfel, președintele ales, Igor Dodon, îi creează o marjă de manevră (geo)politică nouă, în limitele căreia guvernarea poate exploata temerile geopolitice ale Occidentului față de Rusia. În timp ce,Maia Sandu ar fi prezentat pericol pentru imaginea guvernării. Or, aceasta ar fi devenit noua față a opoziției proeuropene în instituțiile statului. Riscul că Sandu ar fi putut deveni un magnet de atracție pentru electoratul proeuropean și reformist l-a făcut pe Plahotniuc să aleagă opțiunea unui președinte pro-rus. Adițional, opțiunea cu Dodon în funcție de președinte îi este convenabilă nu doar lui Plahotniuc, dar și Rusiei. Astfel, cea din urmă are posibilitatea să resusciteze pârghiile de influență în Moldova (accesul pe piața rusă), prezentând-o drept reacție la victoria lui Dodon și mai puțin drept produsul cooperării cu guvernarea proeuropeană de la Chișinău.
Nu în ultimul rând, alegerile prezidențiale au contribuit la o regenerare a unor forțe politice proeuropene mai credibile (Platforma Acțiune și Solidaritate, Platforma DA) decât cele existente în perioada 2009-2016. Urmează o perioadă importantă de acomodare la noile realități politice. Astfel, PAS și Platforma DA vor trebui să înfrunte politic nu doar o guvernare pretins proeuropeană, încrucișată cu interese obscure și coordonată de un grup oligarhic, dar și cu un președinte pro-rus, comod pentru guvernare.
Ponderea celor două partide în viitorul parlament post-2018 va depinde de capacitatea lor de a îndeplini o serie de acțiuni. Pentru început, acestea trebuie să-și separe identitățile politice, care deocamdată pot fi ușor confundate de cetățeni. La fel, fiecare dintre cele două partide necesită o afiliere cu partide pan-europene diferite: centru (Alianța Democraților și Liberalilor) – mai degrabă PAS și centru-dreapta (Partidul Popular European) – mai degrabă Platforma DA. Aceasta ar putea contribui la construirea unor identități politice pe intern și ar preveni riscul suprapunerii între cele două partide. În fine, partidele trebuie să-și concentreze atenția pe votanții din teritoriu și pe comunicarea eficientă cu aceștia. Or, cetățenii trebuie să fie atrași de partidele pro-europene pentru că propun reforme necesare și nu doar pentru că protestează împotriva regimului actual sau contra forțelor pro-ruse.
În loc de concluzii
După “fatigue-ul” față de Ucraina, există semnale că printre europeni se răspândește și o oboseală față de Moldova. Această tendință este îngrijorătoare având în vedere că forțele pro-ruse de la Chișinău se fortifică. Cauzele acestei ascensiuni variază de la oligarhizarea puterii politice, fraudele bancare și discreditarea forțelor proeuropene, până la insuficiența și deficiența reformelor.
Alegerile din 2018 devin noul obiectiv al forțelor politice. Partidele de la guvernare, în particular Partidul Democrat, vor putea folosi rivalitatea cu președintele pro-rus pentru a-și deghiza erorile și pentru a emoționa actorii europeni. Forțele pro-ruse sunt în ascensiune, dar nu au nici capacități și nici dorință imediată de a bloca în mod radical integrarea europeană. Cu toate acestea, critica lor antieuropeană va spori, devenind mai frecventă, punctuală și coordonată. Noile forțe proeuropene urmează să treacă testul rezistenței, fiind în dublă opoziție – față de Guvern și Parlament, coordonate de către guvernarea oligarhizată, și față de președinție – condusă de un politician pro-rus.
Atitudinea UE necesită pragmatism, precauție, dar și o mai mare implicare la nivel de comunicare și reforme efective. Dar cel mai mult, viziunea UE ar trebui să cuprindă calcule strategice, bazate pe prevenirea unor eventuale crize (geo)politice, cu implicarea Moldovei, din cauza președintelui pro-rus.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.