Moldova poate obţine 89 de milioane de dolari de la FMI pentru consolidarea poziţiei bugetare şi suplinirea rezervelor valutare
https://www.ipn.md/ro/moldova-poate-obtine-89-de-milioane-de-dolari-de-la-fmi-pentru-consolidarea-pozi-7966_982491.html
După vizita misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Chişinău, Republica Moldova ar putea obţine circa 89 de milioane de dolari pentru consolidarea poziţiei bugetare şi suplinirea rezervelor valutare. Aceasta va fi posibil la finele lunii iulie, după ce conducerea FMI va lua o decizie în acest sens, transmite Info-Prim Neo.
„Cea mai importantă concluzie la finalul vizitei misiunii FMI este că Republica Moldova a trecut de la etapa de stabilizare a economiei la cea de relansare a economiei cu ţintă directă – îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor. Cu toate acestea, trebuie să fim vigilenţi în continuare ca stabilitatea economiei să nu mai fie afectată”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, joi, 13 mai, la conferinţa de presă organizată cu prilejul încheierii vizitei misiunii FMI la Chişinău, la care a participat şi şeful misiunii, Nikolay Gueorguiev.
Oficialul FMI a menţionat că toate criteriile de performanţă ale programului dintre Republica Moldova şi FMI au fost respectate. Se preconizează ca în 2010 PIB-ul real să înregistreze o creştere de 2,5%, care ar putea să se majoreze treptat până la 5% către anul 2012. Şeful misiunii FMI a mai menţionat că efectele creşterii recente a preţurilor la resursele energetice asupra inflaţiei ar trebui să slăbească în a doua jumătate a anului, iar inflaţia ar trebui să revină la cota de o singură cifră în 2011.
„Cu toate aceste tendinţe pozitive, economia trebuie să facă faţă la o serie de provocări, cea mai importantă fiind necesitatea de renunţare la modelul de creştere economică dependentă de remitenţe şi bazată pe consum, care funcţiona în perioada de până la criză. Promovarea economiilor pe intern şi a exporturilor, prin intermediul reformelor structurale orientate spre creştere economică, este provocarea principală a guvernului pe termen mediu”, a declarat Nikolay Gueorguiev.
Vlad Filat a menţionat că de la începutul anului 2010 până în prezent, creşterea economică a Republici Moldova a fost mai bună decât s-a anticipat, însă recuperarea completă a economiei va fi treptată.
„Ameliorarea veniturilor la sfârşitul anului 2009 şi reducerea unor cheltuieli au menţinut deficitul bugetar la nivelul de 6,4% raportat la PIB în 2009. Veniturile la buget au depăşit cifrele planificate şi în primul trimestru al anului 2010, iar noi prognozăm la moment venituri fiscale de 0,7% din PIB”, a declarat prim-ministrul.
Vlad Filat a mai spus că, în contextul perspectivelor pozitive la capitolul venituri, se preconizează rectificarea bugetului pentru anul 2010 cu un deficit de 5,4% din PIB, faţă de 7% convenit iniţial. Astfel guvernul intenţionează să utilizeze veniturile suplimentare estimate la circa 1,5 mlrd de lei pentru reducerea deficitului bugetar cu 0,9 mlrd lei.
Vlad Filat a mai spus că, la finele lunii iulie, în Republica Moldova va fi constituit un comitet de stabilitate financiară la nivel înalt pentru soluţionarea problemelor financiare neprevăzute. Comitetul va fi prezidat de prim-ministru.
Programul economic al FMI cu Republica Moldova este pentru anii 2010-2012 şi prevede acordarea unui împrumut în valoare de 574,4 milioane de dolari. Împrumutul a fost acordat Moldovei pe un termen de zece ani cu o dobândă anuală de 0,25%.