logo

Moldova, pe locul 20 din 47 de state europene privind incidența COVID-19


https://www.ipn.md/ro/moldova-pe-locul-20-din-47-de-state-europene-7967_1082875.html

Conform unui clasament european, Republica Moldova se află pe locul 20 din 47 de state în ceea ce privește situația privind COVID-19, incidența în ultimele 14 zile fiind de 20 de cazuri la 100 de mii de persoane. La sfârșitul clasamentului, cu cele mai înalte rate de infectare, se situează Grecia, Belarus, Spania, Rusia, Portugalia și Marea Britanie, a anunțat astăzi Denis Cernelea, secretar de stat la ministerul sănătății, muncii și protecției sociale, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Potrivit oficialului, în Republica Moldova a fost vaccinată cu prima doză 13,6 la sută din populație, plus 2-3 la sută dintre cetățenii moldoveni s-au vaccinat peste hotarele țării. Unele donații de vaccin au fost refuzate, din motiv că termenul de valabilitate al serurilor era până în iulie sau august anul curent, iar ministerul insistă ca acest termen să fie de cel puțin septembrie anul curent, a subliniat Denis Cernelea.
 
Secretarul de stat a preizat că, în ultimele șapte zile, în Republica Moldva au fost înregistrate 411 cazuri de SARS-CoV-2, comparativ cu 419 în șapte zile anterioare. 141 de cazuri dintre cele 411 sau 37 la sută dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în regiunea transnistreană.

Denis Cernelea a amintit celor care amână vaccinarea sau refuză să fie imunizați că la 24 martie anul curent în Republica Moldova au fost diagnosticate peste 2200 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi, iar mai bine de 400 de persoane erau spitalizate în stare gravă. În prezent cele mai scăzute rate de imunizare se înregistrează în raioanele Taraclia și Vulcănești. În aceste localități vor fi organizate și echipe mobile de vaccinare.  

Republica Moldova a recepționat, până acum, peste 1 milion de doze de vaccinuri anti-COVID-19, iar la moment în stoc se află aproape 300 de mii de doze. Serul Pfizer a fost administrat în totalitate prima doză, iar vaccinul AstraZeneca a fost administrat în proporție de 77 la sută. Serul Sinovac a fost administrat în proporție de 60 la sută, iar o bună parte a dozelor de Sinopharm se află la depozitul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și urmează a fi repartizate celor 535 de centre de vaccinare din țară.