Naţionala de fotbal a Moldovei a mai coborât o poziţie în clasamentul mondial al ţărilor, publicat joi, 9 mai, de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA), transmite IPN.
Conform ierarhiei, tricolorii ocupă locul 139, cu 214 puncte. Luna trecută, naţionala Moldovei nu a disputat vreun meci. Următoarea partidă, tricolorii o vor avea pe 7 iunie, acasă cu Polonia, în cadrul preliminariilor CM 2014.
Cea mai slabă clasare, Moldova a avut-o în iulie 1994 – locul 149.
Dintre adversarele Moldovei în campania de calificare, Anglia are în continuare cea mai bună clasare, locul 7. Muntenegru, Ucraina şi Polonia se menţin pe treptele 27, 37 şi, respectiv 63, în timp ce San Marino – rămâne ultima, 207.
Reprezentativa Grenadei a înregistrat cel mai spectaculos salt în luna aprilie. Selecţionata central-americană a urcat 20 de poziţii şi se situează acum pe 121. La polul opus se regăsesc Insulele St. Vincent şi Grenadines, care au pierdut 10 poziţii. Lider în clasamentul FIFA este campioana europeană şi mondială, Spania, urmată de selecţionatele Germaniei şi Argentinei.