Moldova nu poate fi concomitent membru CSI şi aspira la UE, susţine un fost ambasador român pe lângă UE
https://www.ipn.md/ro/moldova-nu-poate-fi-concomitent-membru-csi-si-aspira-la-ue-sustine-un-fost-ambas-7965_972953.html
R. Moldova nu poate fi membru al Comunităţii Statelor Independente (CSI) şi concomitent să aspire la Uniunea Europeană (UE). De această părere este Alexandru Herlea, fost ambasador al României pe lângă UE, citat de Info-Prim Neo.
Acesta a declarat luni, 8 decembrie, în cadrul Colocviului “Memorie şi Reconciliere”, că Moldova este supusă unei presiuni foarte strânse din partea Rusiei, iar influenţa “este din ce în ce mai accentuată”. Oficialul a spus că în acest sens este îngrijorător faptul că Rusia refuză să-şi retragă contingentul militar de pe teritoriul Moldovei.
De asemenea, Alexandru Herlea a declarat că nu există o “limbă moldovenească”, iar autorităţile au modificat sintagma de “limbă română” în Constituţia RM “ca o faţetă, ca o încercare de rusificare a poporului”.
Herlea a mai spus că observatorii europeni au remarcat “la ultimul recensământ (desfăşurat în Moldova în anul 2004, n.r.), că cetăţenii RM erau impuşi să se declare moldoveni, şi nu romani”.
Totuşi, el s-a arătat optimist în ceea ce priveşte viitorul R. Moldova, spunând că “în pofida acestui fapt, Moldova va adera la Uniunea Europeană”. “Un prim semn este faptul că ministrul moldovean de externe, Andrei Stratan, a cerut, la sesiunea de închidere a reuniunii a XVI a Consiliului de Miniştri al OSCE, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei”, a mai spus sursa citată.
În cadrul aceluiaşi eveniment, politologul şi istoricul francez Catherin Durandin, care a studiat de-a lungul timpului realitatea politică din România, a declarat că ţara vecină nu se implică în treburile Republicii Moldova deoarece Rusia are aici interesele sale.
Colocviul “Memorie şi Reconciliere” este un eveniment ce se înscrie în cadrul Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene, cu susţinerea Fondului d’Alembert pentru promovarea gândirii franceze al Ministrului Afacerilor Externe.