logo

Moldova lăudată pentru succesele pe durata preşedinţiei în Comunitatea Energetică


https://www.ipn.md/ro/moldova-laudata-pentru-succesele-pe-durata-presedintiei-in-comunitatea-energetic-7966_990788.html

Republica Moldova a adoptat în timp record o serie de legi cu privire la energia electrică, cu privire la gaze şi, mai recent, cu privire la eficienţa energetică, demonstrându-şi devotamentul faţă de principiile promovate de Comunitatea Energetică, a apreciat Slavtcho Neycov, directorul Secretariatului acestei organizaţii regionale în cadrul Conferinţei internaţionale „Moldova şi comunitatea energetică”, transmite Info-Prim Neo. Slavtcho Neycov a spus că Republica Moldova se descurcă destul de bine şi a înregistrat câteva reuşite în calitate de preşedinte al organizaţiei. Printre reuşite au fost evidenţiate aderarea la acest aranjament regional al Ucrainei şi contribuţia la elaborarea unei strategii energetice regionale, fapt foarte important nu doar din punct de vedere economic, dar şi al solidarităţii. Întrucât, multe din ţările participante la Comunitatea Energetică, acum 10-15 ani, erau practic în relaţii de război. De asemenea, Neycov a dat o notă pozitivă iniţiativei Moldovei de a examina dimensiunea socială a proiectelor investiţionale energetice. La 4 octombrie în Moldova va avea loc Forumul Social al Comunităţii Energetice, în cadrul cărui ţările-membre şi cele în curs de aderare vor semna un document privind susţinerea şi promovarea acestui concept şi implementarea la modul practic. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a spus că apartenenţa Moldovei la această organizaţie regională oferă Moldovei posibilitatea de a verifica corectitudinea politicilor energetice promovate, de a le racorda la cerinţelor pieţei energetice regionale şi europene. „Vom valorifica această perioadă în care deţinem preşedinţia Comunităţii Energetice pentru a acumula experienţă, dar şi pentru a prezenta problemele cu care se confruntă Moldova, dependentă total de importurile de resurse energetice. Vom fi perseverenţi şi vom crea condiţii favorabile pentru a atrage investiţii în sector, ceea ce ne va permite modernizarea sectorului energetic, sporirea eficienţei energetice şi, pe această cale, a competitivităţi produselor moldoveneşti”, a subliniat vicepremierul. „Considerăm, de asemenea, că este foarte important ca în politicile energetice să fie luate în consideraţie toate interesele – ale investitorilor, operatorilor din sistem şi a consumatorilor. Până la urmă orice reformă şi orice îmbunătăţire se face pentru oameni. De aceea, insistăm ca în proiectele energetice să fie luată în consideraţie dimensiunea socială,ce ar garanta protejarea drepturilor consumatorilor”, a mai spus Valeriu Lazăr. În cadrul reuniuni a fost semnat un Memorandum de parteneriat între Secretariatul Comunităţii Energetice, Ministerul Economiei şi ANRE. Sivia Radu, preşedintele companiei Gas Union Fenosa a spus că documentul va permite o colaborare mai strânsă a operatorilor din domeniul energetic din ţările comunităţii Energetice, preluarea celor mai bune practici şi schimbul de specialişti .