logo

Moldova lansează negocierile pe marginea Proiectului de Ameliorare a Competitivităţii


https://www.ipn.md/ro/moldova-lanseaza-negocierile-pe-marginea-proiectului-de-ameliorare-a-competitivi-7966_1012140.html

Negocierile dintre Moldova şi Banca Mondială pe marginea Proiectului Ameliorarea Competitivităţii II (PAC II) urmează să înceapă în luna mai transmite IPN.  Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, menţionează că PAC II trebuie să dezvolte acţiuni ce vor contribui la dezvoltarea competitivităţii întreprinderilor moldoveneşti, în vederea pregătirii lor pentru a valorifica oportunităţile şi a face faţă provocărilor aferente creării zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Econsomiei, PAC II ţinteşte spre sporirea competitivităţii în special a întreprinderilor mici şi mijlocii, prin accesul pe noi pieţe de desfacere şi prin lansarea liniei de credit pentru sectorul privat.

O echipă formată din experţii Ministerului Economiei şi ai Băncii Mondiale vor analiza conceptul de proiect pentru a aproba forma finală şi a lansa negocierile pe marginea acestuia.