Moldova învinsă de Israel
https://www.ipn.md/ro/moldova-invinsa-de-israel-7967_978233.html
Selecţionata de fotbal a Moldovei a fost învinsă, scor 3-1, de naţionala Israelului într-un meci din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial 2010, disputat sâmbătă, 10 octombrie, transmite Info-Prim Neo.
Tricolorii au făcut o primă repriză bună, au ratat câteva ocazii, dar s-au văzut conduşi pe tabelă după golul lui Elyaniv Barda. Partea a doua a meciului a fost la discreţia gazdelor, care au mai marcat alte două goluri. Mai întâi, David Ben Dayan a înscris în urma unui corner, iar apoi Barda a realizat dubla. După acest gol israelienii au lăsat-o mai moale, în timp ce moldovenii şi-au activizat acţiunile ofensive. În prelungirile meciului, Moldova reuşeşte în cele din urmă să reducă din diferenţă prin Denis Calincov, care a marcat cu un şut excelent de la 25 de metri.
[Israel - Moldova 3-1]
[Marcatori:] Barda (21, 69), Ben Dayan (65) / Calincov (90)
[Israel:] Aouate, Ben Haim, Strool, Ben Dayan, Vermouth, Barda (Colautti, 71), Yadin, Ziv (Saban, 29), Benayoun, Cohen, Sahar (Schechter, 60)
[Antrenor:] Dror Kashtan
[Moldova:] St.Namaşco, Laşcencov, Golovatenco, Epureanu, Bugaiov (Suvorov, 73), Cebotaru (V.Andronic, 66), Catînsus, Vic.Bulat, Calincov, Sofroni (Ovseanicov, 78), Savinov
[Antrenor:] Igor Dobrovolski
[Arbitru:] Kevin Blom (Olanda)
[Avertizaţi:] Cohen (20), Ben Dayan (41), Ben Sahar (53) / Bulat (20), Bugaiov (60)
{[10 octombrie. Ramat Gan. Stadionul Naţional. Spectatori: 9000]}
În alte meciuri din grupa 2, Elveţia a învins categoric Luxemburgul, scor 3-0, iar Grecia a trecut de Letonia, scor 5-2.
[Clasament:] 1. Elveţia – 20 puncte, 2. Grecia – 17, 3. Israel – 15, 4. Letonia – 14, 5. Luxemburg – 5, 6. Moldova – 3.
În ultimele partide, la 14 octombrie, se vor întâlni: Grecia – Luxemburg, Letonia – Moldova, Elveţia – Israel.
Tot sâmbătă seara, Danemarca, Germania, Serbia şi Italia s-au calificat la Campionatul Mondial 2010, care va avea loc în Africa de Sud. În acelaşi timp, Rusia, Bosnia-Herţegovina, Franţa şi Irlanda şi-au asigurat prezenţa în meciurile de baraj, notează Info-Prim Neo.