Ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, regretă menţinerea interdicţiei vinurilor moldoveneşte pe piaţa rusească. Într-o emisiune la Radio Moldova, oficialul a spus că negocierile cu Federaţia Rusă pentru reluarea exporturilor de vin continuă, transmite IPN.
„Am fost de patru ori la Moscova din septembrie anul trecut, când a fost aplicată interdicţia. De fiecare dată ne-au promis că peste o săptămână interdicțiile vor fi ridicate, dar nu s-a întâmplat. Nu cunoaștem care ar mai putea fi problema, pentru că toate cerințele pe care le-au înaintat partenerii noștri din Federația Rusă le-am îndeplinit. Dar vom continua să negociem”, a menţionat ministrul.
Vasile Bumacov a spus că urmează să discute cu omologul său rus, Nicolai Fedorov, pe care îl va întâlni în următoarele zile la expoziţia Săptămâna Verde, la Berlin (Germania). „Vom continua să discutăm și cu alte autorități din Rusia până ajungem la o înțelegere în beneficiul ambelor părți și a consumatorilor ruși, care apreciază vinurile moldovenești”, a subliniat Vasile Bumacov.
Întrebat când va fi exportată în UE prima partidă de vinuri sub brandul de țară „Vin de Moldova”, lansat recent, Vasile Bumacov a spus că foarte curând, în cadrul unei expoziții internaționale care se va desfășura tot la Berlin.