logo

Moldova Fruct propune crearea Oficiului fructicol


https://www.ipn.md/ro/moldova-fruct-propune-crearea-oficiului-fructicol-7966_1093914.html

Războiul din Ucraina a perturbat căile de logistică pentru exportul fructelor din Republica Moldova, iar seceta a diminuat dramatic recolta. O diversificare de piață scăzută este încă o provocare pentru producătorii autohtoni de fructe. În lipsă de cooperare, asociere, sunt ratate venituri  de cel puțin 25% din vânzări, a declarat președintele Moldova Fruct, Vitalie Gorincioi, la conferința națională „Businessul fructelor în Republica Moldova”, transmite IPN.

„Este timpul să fie creat Oficiul fructicol, un oficiu care va fi catalizatorul dezvoltării sustenabile a sectorului. Fiecare producător, exportator din țară trebuie să contribuie la acest oficiu. În acest context, Moldova Fruct mizează pe susținerea statului și, bineînțeles, pe susținerea partenerilor de dezvoltare”, a afirmat Vitalie Gorincioi.

Prezent la eveniment, Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare, a declarat că viitorul agricultorului din Moldova reprezintă asocierea. Altă modalitate de a supraviețui, de a face fața concurenței, nu există. Asociații ca Moldova Fruct au perspective și viitor. Ministrul a reiterat și necesitatea diversificării piețelor de desfacere. „Noi descoperim piețe noi nu în locul la o altă piață, ci în plus la acea piață. Agricultorul, după ce și-a strâns roada și a pus-o în frigider, trebuie să aibă pe masă oferte. El nu trebuie să intre în februarie în livada la curățat dacă nu știe deja unde își va vinde merele. Trebuie să aibă concurs de oferte”, a spus ministrul.

Iurie Fală, director Moldova Fruct, a menționat că seceta cu care s-au confruntat agricultorii în ultimii ani a arătat o dată în plus că producerea fructelor depinde covârșitor de accesul la irigare, dar majoritatea livezilor din Republica Moldova nu sunt irigate. Referindu-se la diversitatea de fructe pe care o crește producătorul local, Iurie Fală  a comunicat că atestă o reducere constantă a suprafețelor de măr, de prun și de piersic. În același timp, există o creștere a suprafețelor de cais, cireș și vișin. Sectorul de mere a atins în acest an câțiva pași foarte importanți la exportul în orientul mijlociu, merele din Moldova deja fiind recunoscute pe mai multe piețe în Europa. Anul acesta au fost exportate peste 10 mii de tone de mere în Uniunea Europeană, majoritatea – în România.

Ediția a VIII-a a conferinței a găzduit importatori și exportatori de fructe, experți notorii din țară și de peste hotare și a abordat subiecte de interes precum: ultimele tendințe din sector, creșterea competitivității fructelor moldovenești, soiuri noi, inovații în protecția livezilor împotriva bolilor. Evenimentul se va desfășura și vineri, 9 decembrie.