logo

Moldova exportă în China mărfuri de 17,4 mln dolari. Potențialul nu e complet valorificat


https://www.ipn.md/ro/moldova-exporta-in-china-marfuri-de-174-mln-7966_1074399.html

China este cea mai mare piață de desfacere din lume, cu o capacitate de absorbție a unor cantități foarte mari de produse. Printre parteneri comerciali ai Republicii Moldova, China se plasează pe locul VI. În 2019, conform datelor oferite de Biroul Național de Statistică, Moldova a exportat pe piața chineză mărfuri în valoare de 17,4 milioane de dolari. Însă, potrivit Băncii Mondiale, care recent a realizat o cercetare, perturbarea lanțurilor de aprovizionare în contextul crizei pandemice și recesiunea partenerilor economici principali vor constrânge exporturile, a remarcat directoarea Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc, în cadrul unor discuții privind relațiile comerciale Moldova-China, transmite IPN.

Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong, a menționat că populația Chinei de 1,4 miliarde oameni și, respectiv, corespunde celui mai mare potențial de consum. „Sunteți bineveniți să exportați diverse produse în China pentru a consolida cooperarea economică și comercială între China și Moldova”, a spus ambasadorul. Pe timp de pandemie, China promovează stabilitatea comerțului exterior, concentrându-se pe sprijinirea întreprinderilor pentru păstrarea locului de muncă, creșterea ofertei de credite, acoperirea asigurărilor la export. Este promovată în continuare liberalizarea și facilitarea comerțului și a investiților. Se stabilesc relații de liber schimb cu alte țări.

Iuliana Drăgălin, secretar de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, a relatat au fost trei runde de negocieri privind Acordul de comerț liber între Republica Moldova și Republica Populară Chineză, documentul fiind gata în proporție de 70%. Ultima consultare a avut loc în acest an, însă, de la începerea crizei pandemice, nu e clar când vor avansa negocierile. Același lucru este valabil și pentru abolirea regimului de vize.

Andrei Crigan, reprezentantul companiei „Gateway & Partners”, a menționat că produsele moldovenești care merg în China sunt în mare parte produse industriale (cazane de încălzire centrală, circuite electronice integrate și părți ale acestora etc.), produse alimentare (vinuri, alcool etilic nedenaturat, sucuri de fructe), produse de mobilier (mobilă și părți ale acesteia), produse agricole neprocesate (sfeclă de zahăr, trestie de zahăr), țesături și fire împletite.

Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, a menționat că China ocupă locul patru după volumul de vin moldovenesc care este comercializat. Prețul mediu al unei sticle este de 1,60 dolari. Din cauza pandemiei, în primele cinci luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului trecut, comercializarea vinului a scăzut cu 35% după valoare și 19% după volum. Oficiul Național al Viei și Vinului pregătește un plan de menținere a dinamicii exportului vinurilor moldovenești pe piața chineză, din luna septembrie. Se lucrează cu influencerii chinezi, se lucrează la un film despre vin, vor fi invitați jurnaliști din China în Moldova etc.

Vitali Crupenencov, manager Orhei-Vit, a remarcat că pentru întreprindere China este unul dintre partenerii-cheie. Anul trecut au fost exportate produse în valoare de peste 700 de mii de dolari. Nu a fost ușor să obțină încrederea partenerilor chinezi. Timp de patru ani au investit în expoziții. Impedimente în relația cu China ar fi distanța mare, dar și faptul că chinezii nu cunosc prea multe despre potențialul exportator al Moldovei.

Fostul premier Dumitru Braghiș, aprobat de Guvern în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, crede că potențialul de mărirea a exporturilor moldovenești în China este destul de mare. Moldova are ce exporta, iar China este o piață imensă și poate absorbi aceste produse. Ambasada Moldovei în China a fost deschisă pentru astfel de activități și va fi în continuare deschisă pentru agenții economici din China, partenerii din China și instituțiile de stat de aici care se ocupă cu promovarea produselor moldovenești.