logo

Moldova este vulnerabilă în faţa crizei financiare mondiale, susţine un deputat


https://www.ipn.md/ro/moldova-este-vulnerabila-in-fata-crizei-financiare-mondiale-sustine-un-7966_972259.html

Moldova este vulnerabilă în faţa crizei financiare mondiale, consideră deputatul Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), transmite Info-Prim Neo. „Chiar dacă guvernarea încearcă să insufle cetăţenilor ideea că Moldova nu este şi nu poate fi afectată, ţin să afirm contrariul – ne afectează puternic, suntem vulnerabili şi nu suntem izolaţi de restul lumii”, a declarat Vlad Filat vineri, 24 octombrie, în şedinţa plenară a Parlamentului. „Preşedintele, de rând cu prim-ministrul şi miniştrii economiei şi finanţelor, ne îndeamnă să nu atragem atenţie la ceea ce se întâmplă în lume, să ne prefacem că nu vedem o criză financiară mondială, care, în cel mai scurt timp, se poate transforma într-o criză economică totală pentru economia naţională, luând în considerare starea de lucruri şi situaţia economică din R. Moldova”, a spus deputatul. Potrivit lui Vlad Filat, este corectă afirmaţia că piaţa financiară din R. Moldova e subdezvoltată, iar piaţa de capital, practic, nu există. Dar în acelaşi timp, spune deputatul, aceasta nu înseamnă că suntem total izolaţi economic. „Chiar din contra, suntem expuşi foarte mult proceselor economice mondiale prin volumul comerţului exterior raportat la Produsul Intern Brut, dependenţa întregului sistem economic şi, în special, a bugetului statului de consumul intern şi volumul de remitenţe de la cetăţenii noştri care muncesc peste hotare. Din aceste considerente suntem extrem de vulnerabili”, a motivat Filat. Deputatul a criticat guvernarea, menţionând că „atitudinea autorităţilor în această problemă este de indiferenţă şi incompetenţă”. În replică, deputatul Partidului Comuniştilor, Nicolae Bondarciuc, preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică economică, buget şi finanţe, a declarat că Guvernul şi Banca Naţională a Moldovei întreprind suficiente măsuri pentru a menţine situaţia sub control. Preşedintele ţării, miniştrii economiei şi finanţelor şi guvernatorul BNM au declarat în repetate rânduri că Moldova nu va fi afectată de criza financiară mondială. În acelaşi timp, experţi naţionali şi internaţionali susţin că Moldova nu va fi ocolită de efectele crizei.