Republica Moldova deţine, în anul 2015, mandatul de preşedinţie al Acordului Central European de Comerţ Liber (CEFTA). Viceministrul economiei, Octavian Calmâc, pleacă la Bruxelles pentru a prezida reuniunea viceminiştrilor ţărilor membre ale CEFTA, care se va desfăşura în perioada 25-28 februarie, transmite IPN.
În cadrul primei reuniuni a viceminiştrilor, la 25 februarie, va avea loc semnarea Protocolului adiţional la Acordul CEFTA dintre Republica Moldova şi Republica Macedonia, prin care vor fi anulate cotele la exportul de vin. Semnarea acestui document va permite liberalizarea completă a comerţului cu ţările din cadrul CEFTA.
La reuniune, viceministrul economiei va prezenta agenda Republicii Moldova pe durata mandatului de preşedinţie în cadrul CEFTA. Potrivit lui Octavian Calmâc, aceasta se va axa pe continuarea efortului de implementare a Strategiei Europei de Sud-Est 2020 (SEE 2020), care presupune promovarea schimburilor comerciale intra-regionale prin reducerea măsurilor restrictive, coordonarea politicilor investiţionale şi asigurarea protecţiei investiţiilor. De asemenea, pe agendă figurează liberalizarea serviciilor la nivel regional prin negocierea şi semnarea de către părţi a unui acord în acest sens, negocierea şi semnarea până la sfârşitul anului curent a Acordului cadru privind facilitarea comerţului, precum şi promovarea comerţului în regiune, în baza statutului de membru în cadrul Convenţiei pan-europene mediteranene (PEM).
Schimburile comerciale ale Republicii Moldova cu ţările membre CEFTA au înregistrat, în perioada ianuarie-noiembrie 2014, un ritm de creştere dinamic comparativ cu anul 2013, volumul exportului constituind 4,3 milioane de dolari, iar al importului ajungând la 26 de milioane de dolari.
Republica Moldova a aderat la Acordul Central European de Comerţ Liber în 2007, obţinând pentru prima dată preşedinţia în această structură regională în 2008. Preşedinţia CEFTA se obţine de fiecare stat membru prin rotaţie.