logo

Moldova are nevoie de deblocarea finanţării externe până la scrutinul prezidenţial, opinii


https://www.ipn.md/ro/moldova-are-nevoie-de-deblocarea-finantarii-externe-pana-la-scrutinul-prezidenti-7978_1027821.html

Republica Moldova are nevoie de deblocarea finanţării externe şi recepţionarea creditului românesc până la alegerile prezidenţiale pentru a evita ca la şefia statului să fie ales un candidat pro-rus. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

Analistul politic Roman Mihăeş consider că România trebuie să susţină în continuare Republica Moldova pentru ca la şefia statului să nu ajungă un candidat anti-european. „România trebuie să continue finanţarea pe care a promis-o Republicii Moldova, indiferent de partidul care se află la guvernare şi de faptul că fostul premier Filat este deferit justiţiei. Altfel există riscul victoriei candidatului stângii extremiste, iar aceasta ar constitui o catastrofă geopolitică. Principalele probleme cu care se confruntă acum ţara noastră sunt de ordin economic şi financiar. De aceea finanţarea trebuie să ajungă până la 30 octombrie 2016”, a declarat Mihăeş.

Alexandrul Cauia,  preşedintele organizaţiei de tineret a PDM, s-a pronunţat pentru accelerarea reformelor pentru a fi deblocată finanţarea externă: „Este dificil de făcut reforme în ajun de scrutin, dar reformele trebuie implementate. Este necesar de reformat sistemul administraţiei publice pentru a fi reduse cheltuielile. Eficientizarea cheltuielilor este necesară nu doar în sectorul public”.

Jurnalistul Valentin Buda consideră că finanţarea Republicii Moldova de către Bucureşti nu va schimba peste noapte percepţia majorităţii populaţiei faţă de România. „Republica Moldova a primit mai multe injecţii financiare din partea statului roman, însă o bună parte din cetăţenii de aici nu şi-au schimbat preferinţele geopolitice”, a spus jurnalistul.