logo

Moldova are nevoie de bunătate şi de poliţia animalelor, asociaţia ALGA


https://www.ipn.md/ro/moldova-are-nevoie-de-bunatate-si-de-politia-animalelor-asociatia-7967_992512.html

Organizaţia neguvernamentală pentru protecţia animalelor ALGA solicită introducerea în curricula şcolară a orelor de bunătate prin care să se promoveze comportamentul normal faţă de animale. Membrii organizaţiei doresc ca autorităţile să facă tot pentru ca legile privind protecţia animalelor să funcţioneze, transmite Info-Prim Neo. Organizaţia ALGA a reacţionat la cazul din satul Racovăţ unde câţiva minori au torturat un căţel, au filmat şi au plasat pe internet înregistrarea. Potrivit membrilor ALGA, părinţii copiilor au fost amendaţi cu câte 500 lei, dar preşedintele organizaţiei, Valentina Dudnic, e de părerea că aceasta nu este cea mai bună rezolvare a problemei. „Avem unele instrumente care reglementează protecţia animalelor, dar acestea nu sunt funcţionale. Vrem ca profesorii în şcoli să promoveze bunătatea şi compasiunea faţă de animale, dorim ca problemele legate de animalele fără stăpân să fie rezolvate în mod civilizat, fără abuzuri”, a declarat Valentina Dudnic, în cadrul unei conferinţe de presă. Membra asociaţiei, Irina Marcu, a menţionat că persoanele care au nevoie de materiale informative cu privire la protecţia şi îngrijirea animalelor pot să le ia de la ALGA. „Am avut mai multe ore prin liceele din republică şi am reuşit să insuflăm copiilor compasiune pentru animalele fără stăpâni”, a menţionat Irina Marcu. Avocatul voluntar al asociaţiei ALGA, Ion Dron, a prognozat că tot mai multă lume va emigra din ţară, inclusiv pentru faptul că societatea este intolerantă şi are un comportament barbar faţă de animale. „Avem nevoie de o poliţie a animalelor, trebuie să fie înregistraţi stăpânii animalelor pentru a evita abandonul acestora, avem nevoie de un serviciu specializat care ar vindeca animalele bolnave, de asemenea, e nevoie de un azil unde ar fi ţinute animalele acestea”, a declarat Ion Dron. Membrii asociaţiei ALGA au informat că au primit răspuns de la organizaţii internaţionale care i-au anunţat că s-a reuşit colectarea unei sume de bani pentru a finanţa construcţia azilului pentru animale şi urmează să se întâlnească cu autorităţile locale pentru a vedea proiectul şi pentru a stabili dacă suma adunată este suficientă.