Federaţia Moldovenească de Fotbal poartă negocieri cu trei naţionale calificate la Campionatul Mondial din 2014 pentru a disputa un meci amical în luna iunie. Astfel, „tricolorii” ar putea evolua contra Camerunului, Coreei de Sud sau Columbiei.
Meciul cu selecţionata din Columbia ar putea avea loc pe 7 iunie în Argentina, cu Camerun în aceeaşi zi pe terenul acestora, iar cu echipa din Coreea de Sud pe 9 iunie, la Florida. „Aceste naţionale au pretenţii financiare mari şi nu vor să joace la Chişinău. Purtăm negocieri cu toate aceste trei federaţii de profil pentru a disputa un amical în luna iunie”, a declarat pentru IPN vicepreşedintele FMF, Ion Testemiţanu.
Moldova nu a rămas fără meciuri amicale la finalul campionatului. Elevii lui Ion Caras vor disputa două teste de verificare în luna mai. Partida cu Arabia Saudită a fost programată pentru 24 mai şi va avea loc în oraşul Jerez din Spania, în timp ce amicalul împotriva Canadei se va disputa trei zile mai târziu în regiunea Salzburg din Austria. Anterior, Naţionala Moldovei nu a mai jucat cu aceste reprezentative în meciuri oficiale sau amicale.
„Avem nevoie de cât mai multe meciuri amicale pentru a ne pregăti serios de o nouă campania de calificare”, a menţionat Testemiţanu.
Naţionala Moldovei va debuta pe 8 septembrie în preliminariile pentru EURO 2016. În această zi, „tricolorii” vor întâlni în deplasare selecţionata Muntenegrului. Din grupa Moldovei mai fac parte Rusia, Suedia, Austria şi Liechtenstein.