Selecţionata de juniori U18 a Moldovei a obţinut încă o victorie în cadrul Memorialului „Valentin Granatkin”, care se desfăşoară la Sankt-Petersburg, Rusia. Naţionala Estoniei a fost învinsă cu scorul 1-0, golul fiind marcat de către Andrei Cobeţ, în minutul 62, transmite IPN.
Anterior selecţionata Moldovei a învins-o pe cea a Kazahstanului. În turneul dat, moldovenii luptă pentru locurile 13-18, grupa K. În meciul pentru locul 13, Moldova va juca cu învingătoarea grupei L (Grecia sau Rusia). Partida care va stabili clasamentul final al competiţiei va avea loc pe 11 ianuarie.
Valentin Granatkin a fost fotbalist în Uniunea Sovietică şi prim-vicepreşedinte al FIFA în perioada anilor 1955-1979.