Noaptea trecută ploi au căzut în sudul şi parţial în centrul Moldovei, dar acestea au fost fără grindină. Pericolul însă se menţine şi pe parcursul întregii zile de astăzi, 31 iulie, a declarat pentru IPN ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan.
A plouat în raioanele Cimişlia, Leova, Taraclia, Nisporeni şi UTA Găgăuzia. Meteorologii au informat că astăzi în Chişinău sunt posibile ploi cu vijelii. Temperaturile se vor menţine ridicate, până la 27 grade Celsius.
Ploi slabe sunt posibile şi pe parcursul nopţii spre 1 august. La începutul lunii august se aşteaptă din nou temperaturi caniculare, până la 33 grade Celsius, fără precipitaţii esenţiale.