logo

Moldova 1 este preluat de cel puțin doi distribuitori din regiunea transnistreană


https://www.ipn.md/ro/moldova-1-este-preluat-de-cel-putin-doi-distribuitori-7967_1111581.html

Semnalul postului public de televiziune Moldova 1 este preluat de către cel puțin doi distribuitori de servicii media din regiunea transnistreană, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă emis de „Teleradio-Moldova”.

Televiziunea publică informează că rămâne angajată în eforturile de extindere a ariei de acoperire pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi va examina oportunitatea deschiderii unui punct de corespondenți în stânga Nistrului, „pentru a asigura o reflectare echilibrată şi obiectivă a realităților din regiune”.

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a confirmat că, după 33 de ani absență, Moldova 1 a reapărut în raioanele de est ale țării și speră în continuare să reia un dialog „normal” cu cei de la Tiraspol.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a menționat că difuzarea postului public de televiziune Moldova 1 în stânga Nistrului este importantă pentru diversificarea surselor media disponibile locuitorilor din regiune, așa ca toți cetățenii să aibă acces la informații obiective și de interes public.