Modificările la Codul electoral au fost aprobate în a doua lectură cu pauze şi scandal
https://www.ipn.md/ro/modificarile-la-codul-electoral-au-fost-aprobate-in-a-doua-7965_983254.html
Modificările la Codul electoral au fost votate vineri, 18 iunie, în a doua lectură. Deputaţii au pledat pentru un prag electoral de 4% pentru partide, 7% pentru blocurile constituite din două partide şi 9% pentru cele formate din trei sau mai multe formaţiuni. Candidaţii independenţi vor trebui să acumuleze 2% din sufragii ca să acceadă în Parlament, transmite Info-Prim Neo.
Codul modificat prevede o prezenţă la vot pentru validarea alegerilor egală pentru scrutinele parlamentare şi pentru referendumul constituţional – 1/3 din alegătorii înscrişi pe liste. La alegerile locale rata de participare trebuie să fie 1/4, iar la alegerile repetate aceasta nu va exista.
Peste hotare vor fi deschise secţii de votare pe lângă misiunile diplomatice, precum şi în alte localităţi, cu acordul autorităţilor competente ale ţărilor respective. Parlamentarii au renunţat însă la votarea timp de 2 zile, cum prevedea varianta aprobată în prima lectură.
Termenul de validare a alegerilor de către Curtea Constituţională rămâne 10 zile, deşi anterior s-a propus majorarea acestuia până la 30 de zile.
Norma legală prevede şi interzicerea subvenţiilor din străinătate. În cazul în care concurenţii electorali vor utiliza conştient aceste resurse, CEC va depune o cerere la Curtea de Apel pentru anularea înregistrării candidatului în cursa electorală.
Codul prevede că în perioada electorală obligatoriu îşi vor suspenda activitatea viceprim-miniştrii şi membrii din oficiu ai Guvernului. Preşedintele ţării, prim-ministrul şi spicherul au statut special, ceea ce nu permite suspendarea din funcţie din proprie iniţiativă.
Dispute între deputaţi a stârnit în special propunerea deputatului liberal Boris Vieru, privind obligarea candidaţilor la funcţia de deputat să cunoască limba de stat. Democratul Dumitru Diacov s-a declarat împotrivă. „Cum să procedăm în cazul unui deputat surdomut?”, a întrebat Diacov. „El poate va şti limba, dar nu va putea să vorbească”, i-a răspuns spicherul Mihai Ghimpu.
Codul electoral modificat prevede şi o nouă modalitate de desemnare a membrilor Comisiei Electorale Centrale (CEC). Organul electoral central va fi constituit din 9 membri – unul desemnat de preşedintele ţării şi 8 de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi opoziţiei. În cazul în care mandatul CEC, stabilit pentru 5 ani, expiră în perioada electorală, acesta va fi prelungit de drept pentru 90 de zile, până la desemnarea altor candidaţi.
Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a spus că o bună parte din recomandările de modificare a Codului electoral au fost propuse de către CEC. „Nu comentăm prevederile legii, urmează să le implementăm”, a spus Ciocan.
Codul electoral în a doua lectură a fost votat de 52 de deputaţi. Neafiliaţii din grupul „Moldova Unită” s-au abţinut de la vot. Până a fi votat Codul, AIE s-a reunit în două şedinţe pentru negocieri.