logo

Modificări la bugetul asigurărilor sociale


https://www.ipn.md/ro/modificari-la-bugetul-asigurarilor-sociale-7966_999088.html

Guvernul a aprobat modificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 în legătură cu majorarea transferurilor către acesta cu 81 mln lei, de la bugetul de stat, transmite Info-Prim Neo. Viceministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Sergiu Sainciuc, a declarat, că 74,3 mln lei vor fi utilizaţi pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, creeat în legătură cu majorarea procentului de indexare a pensiilor – de la 7,85% prognozat 9,6% real şi creşterea numărului de beneficiari. Alte 6,7 mln lei sunt pentru majorarea prestaţiilor sociale cu finanţare de la bugetul de stat, printre acestea indemnizaţiile lunare pentru creşterea copilului până la vârsta de 3 ani a persoanelor asigurate. După efectuarea acestor modificări, bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2012 va fi fără deficit bugetar şi va constitui atât la venituri, cât şi la cheltuieli – 9906901,1mii lei .