logo

Modificări în circulaţia transportului public de Hramul Chişinăului


https://www.ipn.md/ro/modificari-in-circulatia-transportului-public-de-hramul-chisinaului-7967_1030269.html

Primăria municipiului Chişinău informează că de Hramul oraşului (în perioada 13 octombrie, ora 22.00 – 15 octombrie 2016, ora 5.00), circulaţia transportului urban de călători pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Mihai Viteazul – Ismail va fi sistată. De asemenea, va fi închisă circulaţia transportului pe străzile Columna şi Alexandru cel Bun, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni – str. A. Puşkin, transmite IPN.

Troleibuzele de pe rutele nr. 1, 5, 8, 22 şi 28, în direcţia sectorului Botanica, vor circula de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile A. Şciusev, Bucureşti, Ciuflea şi în continuare pe traseele stabilite, iar în direcţia sectorului Buiucani – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile Ciuflea, Bucureşti, A. Şciusev, Mihai Viteazul, Columna, H. Coandă, Piaţa „Dimitrie Cantemir” şi în continuare pe traseele stabilite.

Troleibuzele de pe ruta nr. 4, în direcţia sectorului Botanica, vor circula de pe str. A. Şciusev pe străzile Bucureşti, Ciuflea şi în continuare pe traseul stabilit, iar în direcţia sectorului Buiucani – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile Ciuflea, Bucureşti, A. Şciusev, Vasile Lupu şi în continuare pe traseul stabilit.

Itinerarul rutei nr. 2 se modifică după cum urmează: de la str. Gheorghe Asachi pe străzile Pan Halippa, Ismail, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în continuare pe traseul stabilit.

Troleibuzele de pe rutele nr. 7, 24, 25 şi 29 îşi vor scurta traseul şi vor circula doar până la str. Albişoara.

Itinerarul rutei nr. 10 se divizează în două părţi: prima parte – de la str. Studenţilor până la str. Albişoara, iar a doua parte – de la str. Mioriţa până la str. Bucureşti.

Autobuze cu nr. 3, 17, 46, A şi 122 vor circula pe str. Bucureşti în ambele direcţii; Itinerarul rutei nr. 18, 33, 44 şi 49 se modifică după cum urmează: de la str. Tighina pe străzile Columna, Ismail şi în continuare conform direcţiilor respective; Itinerarul rutei nr. 5 se divizează în două părţi: prima parte – de la str. N. Milescu-Spătarul până la str. Albişoara, iar a doua parte – de la bd. Cuza-Vodă până la str. Ismail.

Traseul microbuzelor care circulă pe str. Alexandru cel Bun, în direcţia sectorului Buiucani, se modifică după cum urmează: de pe str. Alexandru cel Bun pe str. A. Puşkin, str. Ierusalim, bd. Gr. Vieru, str. Cosmonauţilor, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. Alexandru cel Bun şi în continuare pe traseele stabilite.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.