logo

Modalitatea de reorganizare a Antenei C şi Euro TV a provocat scandal în cadrul CMC. Reportaj Info-Prim Neo


https://www.ipn.md/ro/modalitatea-de-reorganizare-a-antenei-c-si-euro-tv-a-provocat-scandal-in-cadrul--7965_962677.html

Consiliul municipal Chişinău (CMC), prin votul consilierilor comunişti şi creştin-democraţi, a decis joi, 14 decembrie organizarea unui concurs investiţional pentru vânzarea posturilor municipale de radio şi TV – Antena C şi Euro TV. Aceeaşi consilieri i-au demis pe actualii administratori ai posturilor. Cele 2 decizii au provocat scandal în cadrul CMC. [Concursul investiţional este mai uman?] Proiectul de decizie pentru anunţarea unui concurs investiţional a fost propusă de comisia de reorganizare, creată la 30 noiembrie. Comisia a fost formată din 4 consilieri municipali, 2 dintre care, potrivit colegilor, „nici nu au participat la şedinţele acesteia”, primarul interimar Vasile Ursu, şi 2 reprezentanţi ai aparatului primăriei. Proiectul a fost avizat de către două comisii ale CMC abia miercuri seara, în jur de ora 19.00, astfel că o parte din consilieri nici nu au cunoscut ce prevede aceasta până la începutul şedinţei. Unii consilieri au afirmat că şedinţele comiilor respective nu au avut cvorumul necesar. Primarul interimar Vasile Ursu a declarat că organizarea unui concurs investiţional „este o modalitate mai normală şi mai bună şi posibilităţile pe care le oferă sunt mai largi, mai umane şi apără mai bine colectivele de muncă”. Consilierii comunişti şi creştin-democraţi au susţinut aceeaşi opinie. Liderul comuniştilor din CMC Svetlana Popa a declarat că dorinţa lor nu este de a înstrăina patrimoniul sau de a lichida posturile, iar decizia respectivă va permite colectivulor să participe la privatizarea instituţiilor. Pe de altă parte, un şir de consilieri s-au opus adoptării unei asemenea decizii. Cei 18 consilieri, la cererea cărora a fost convocată şedinţa au propus propriul proiect de decizie, care prevedea abrogarea deciziei din 30 noiembrie şi constituirea unei comisii care să examineze situaţia creată şi să propună soluţii de reorganizare. Referindu-se la proiectul care prevede anunţarea concursului investiţional, consilierul Igor Crapivca a declarat că acesta este ilegal şi agramat. Legislaţia nici nu prevede termenul de „concurs investiţional pentru vânzare”, a spus el. De aceeaşi opinie a fost şi Mihai Roşcovan care a spus că proiectul a fost elaborat în grabă şi înaintat cu abateri de la regulamentul CMC şi că poate fi atacat în judecată. Poziţia a fost susţinută şi de alţi consilieri, solicitând crearea unei comisii de conciliere care să studieze situaţia creată şi să propună soluţii optime sau instituirea unui moratoriu. În jur de ora 18.00, fracţiunea Alianţa Moldova Noastră din Consiliu a solicitat o pauză. Ei nu au reuşit să revină în sală când consilierii comunişti şi creştin-democraţii, au pus la vot propunerea celor 18 consilieri, care nu a fost votată, iar apoi au votat proiectul comisiei. Protestele consilierilor din AMN şi independenţi, care între timp intraseră în sala de şedinţe nu au mai putut schimba situaţia. În cadrul şedinţei a fost creată şi o comisie de organizare a concursului investiţional, în aceeaşi componenţă ca şi comisia formată la 30 noiembrie, precum şi administratorii posturilor, care însă au fost demişi peste câteva minute prin votul comuniştilor şi creştin-democraţilor. Decizia a fost adoptată în jur de ora 18.30, adică la mai bine de 8 ore de şedinţă. [Un rău nu vine niciodată singur] Deşi CMC a decis ca din componenţa comisiei să facă parte şi directorii instituţiilor, aceştia au fost demişi câteva minute mai târziu. Această propunere a venit în timpul şedinţei din partea lui Alexandru Corduneanu, liderul fracţiunii PPCD, care a invocat motivul că aceştia nu au îndeplinit deciziile comisiei de reorganizare de a anunţa în Monitorul Oficial despre reorganizarea instituţiilor şi de a contracta un auditor independent. Directorii celor 2 instituţii, Arcadie Gherasim şi Vasile State au negat acuzaţiile aduse, menţionând că ei nu au primit astfel de decizii. State a declarat că a fost convocat la şedinţa comisiei o singură dată, şi aceasta a fost înainte de a fi semnată decizia prin care a fost creată comisia respectivă. „Nu am văzut nici o decizie a comisiei prin care să fim obligaţi să facem anunţurile respective”, a spus el. State şi Gherasim au declarat că este clar care este motivul acestei decizii. De mult se doreşte preluarea controlului instituţiilor şi acum s-a reuşit. Ei au spus că vor ataca decizia în instanţă. Mai mult ca probabil că „cedarea” pe care au făcut-o comuniştii şi creştin-democraţii, incluzând în comisie şi directorii celor 2 instituţii nu este deloc întâmplătoare. Acum CMC, care va continua şedinţa marţi, 19 decembrie, are posibilitatea să numească în funcţii şi respectiv, în comisie, alţi doi administratori, mai loiali. [Colectivele nu cedează?] Şedinţa CMC de joi s-a desfăşurat într-o atmosferă mai mult decât incendiară. La ea au asistat şi acei reprezentanţi ai colectivelor care au reuşit să treacă de poliţiştii postaţi la intrările în sediul primăriei şi pe holuri. Pe parcursul şedinţei aceştia au scandat în mai multe rânduri „moratoriu”, „ruşine”, „jos dictatura”, etc. În mai multe rânduri, discursurile şi intenţiile de votare ale comuniştilor şi ppcd-iştilor a fost întreruptă de reprezentanţii colectivelor, prin scandările lor. La un moment dat, când preşedintele şedinţei, consilierul comunist Victor Odobescu a pus la vot decizia de anunţare a concursului investiţional pentru vânzare, fără ca măcar discuţiile pe marginea acestui proiect să fie încheiate, consilierul Oleg Cernei i-a luat microfonul. De partea cealaltă a sălii, reprezentanţii colectivelor îşi manifestau protestul. În sprijinul lui Odobescu a venit colegul său de fracţiune Vitalie Sacară, care a luat microfonul de la Cernei. Acesta a reuşit din nou să-l capete, după care i l-a dat lui Odobescu. Preşedintele şedinţei a încercat din nou să pună chestiunea la vot. Jurnaliştii au început a scanda din nou, Cernei a luat iarăşi microfonul, iar comuniştii şi creştin-democraţii anunţau rezultatele, fără a fi auziţi din cauza zgomotului din sală. Şedinţa a fost întreruptă, iar consilierii au încercat să se întrunească în altă sală, zisă „rotundă”, de data aceasta uşile fiind blocate de poliţişti. Nici această tentativă nu s-a soldat cu succes, iar şedinţa a fost continuată după o pauză de mai bine de 40 de minute. Toate acţiunile se petreceau fiind filmate de camerele de luat vederi a jurnaliştilor, precum şi de una a unui securist sau poliţist, care filma cu insistenţă chipurile îngrijorate ale jurnaliştilor de la Antena C şi Euro TV. [Poliţia nu e cu noi…] Chiar în dimineaţa zilei de 14 decembrie, uşile primăriei au fost blocate de poliţişti, care nu au permis reprezentanţilor societăţii civile şi chiar jurnaliştilor să intre în sediu, pentru a participa la şedinţa CMC, deşi potrivit legislaţiei aceasta este publică. Fiind întrebaţi de ce nu permit accesul, poliţiştii răspundeau cu binecunoscuta „am primit ordin”. De la cine? Răspuns: „de la şef”. Unii jurnalişti au reuşit până la urmă să pătrundă prin intrarea din curte, care de asemenea era blocată de poliţişti, dar care după ce sunau „la şef” şi citeau numele şi funcţia persoanei care solicita să intre, îi permiteau. În faţa uşii de la sala de şedinţe de asemenea erau postaţi câţiva poliţişti, care ulterior au plecat la insistenţa consilierului Oleg Cernei. După cum am menţionat mai sus, în timpul şedinţei, o persoană neidentificat filma, în special membrii colectivelor celor 2 posturi. În timpul unei pauze, Cernei l-a întrebat de face aceasta. Răspuns: „am primit ordin de la şef”. Ulterior, după un telefon la mobil, a venit a venit un superior al său, care „şi-a luat” subalternul şi au plecat fără a da explicaţii. Circa 10 poliţişti de la regimentul „Scut” au blocat uşa sălii rotunde, atunci când consilierii au încercat să se întrunească acolo. Iar mai apoi au forţat jurnaliştii să se dea la o parte „pentru a face coridor de trecere consilierilor”. Unul din poliţişti care părea superior în grad, fiind întrebat de reporterul Info-Prim Neo de ce nu se permite accesul la şedinţe, a răspuns: „prea multe întrebări pui”. Între timp, prin intrarea din curte a primăriei veneau în fugă şi vreo 6 carabinieri [… nu mor caii când vor câinii] Cunoscutul jurnalist Ion Enache declara în 2004, când activitatea celor 2 posturi a fost suspendată în urma unei decizii a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, că „nu mor caii când vor câinii”. Cele 2 colective au demonstrat atunci că pot rezista presiunilor. Acelaşi lucru îl demonstrează şi acum şi sunt decişi să conteste pe toate căile legal posibile decizia CMC şi să protesteze „până la urmă”. Societatea civilă şi mai multe partide politice pe parcursul ultimei săptămâni de asemenea au anunţat că sunt alături de cele 2 colective şi le vor susţine. Dovadă este şi participarea la şedinţa de ieri a reprezentanţilor mai multor formaţiuni politice, ONG-uri şi jurnalişti. Aceştia au declarat că s-ar putea ca în „sicriele” pregătite pentru Antena C şi Euro TV să fie îngropaţi groparii acestora.