Modalitatea de impozitare în acest an a bunurilor imobiliare va rămâne cea practicată în anul 2005
https://www.ipn.md/ro/modalitatea-de-impozitare-in-acest-an-a-bunurilor-imobiliare-va-ramane-cea-pract-7966_957698.html
Modalitatea de impozitare în acest an a bunurilor imobiliare va rămâne cea practicată în anul 2005, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă din 12 ianuarie şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), Sergiu Puşcuţa, citat de Info-Prim Neo.
Potrivit sursei citate, modalitatea de impozitare va rămâne neschimbată până în anul 2007, când urmează a fi aprobat un proiect de lege cu privire la noul sistem de impozitare a bunurilor imobiliare. Puşcuţa a spus că noul sistem urma să fie pus în aplicare de la 1 ianuarie 2006, însă, în urma unor obiecţii, adoptarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea Titlului VI a Codului Fiscal şi a Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI al Codului Fiscal, a fost amânată pentru operarea unor completări.
Puşcuţa a spus că noul sistem prevedea modificarea modului de determinare a bazei impozabile a bunurilor imobiliare prin trecerea privind determinarea bazei impozabile de la 50% din valoarea estimată a acelor bunuri şi, datorită acestei modificări, reducerea de 2 ori a cotei maxime a impozitului, de la 0,5%, stabilită în Titlul VI al Codului Fiscal, la 0,25%. El a afirmat că noul sistem urma să prevadă şi stabilirea anuală a cotei concrete a impozitului de către autoritatea reprezenativă a administraţiei publice locale, aceasta urmând să fie nu mai mică de 0,02%. În proiectul de lege menţionat de Puşcuţa se propune, de asemenea, menţinerea în continuare a scutirii la plata impozitului pe bunurile imobiliare pentru persoanele de vârstă pensionară, invalizi de toate categoriile, participanţii la acţiuni de luptă şi familiilor acestoraîn limitele stabilite conform valorii de piaţă a bunurilor imobiliare în funcţie de locul amplasării acestora.
De asemenea, şeful IFPS a precizat că în anul 2006 va fi menţinut şi dreptul de a reduce cu 15% suma impozitului pentru contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs până la 30 iunie a anului curent.
Tot în cadrul conferinţei de presă, şeful Direcţiei evaluare a bunurilor imobiliare a Agenţiei relaţii funciare şi cadastru (ARFC), Olga Buzu, a comunicat că după evaluare apartamentelor din oraşele republicii în 2004, Agenţia a finisat anul trecut şi evaluarea aparatamentelor din Chişinău în număr de 192 mii. Potrivit ei, ca bază, la evaluarea masivă, preţul pentru un metru pătrat de suprafaţă a fost stabilit în mărime de 470 USD, la evaluare acest preţ majorându-se sau micşorându-se în dependenţă de locul amplasării şi de anul construcţiei blocului, precum şi de suprafaţa apartamentului, şi de materialul din care a fost construit blocul. Ea a spus că ARFC va finaliza evaluarea caselor de locuit individuale şi, în anul curent, conform programului de măsuri aprobat de Guvern, urmează să evalueze bunurile imobiliare cu destinaţie comercială şi industrială.
Conform programului Guvernului, în anul 2007 şi 2008 va fi efectuată evaluarea terenurilor agricole şi a caselor de locuit individuale din localităţile rurale.
În anul 2005, la impozitul pe bunurile imobiliare au fost încasate 36,5 mln lei, constituind o majorare faţă de anul 2004 cu 6,3%.