Mobilizare maximă de Ziua Independenţei
https://www.ipn.md/ro/mobilizare-maxima-de-ziua-independentei-7967_992325.html
Peste 3 mii de colaboratori de poliţie vor asigura ordinea publică în ţară de Ziua Independenţei. Şeful Direcţiei generale poliţie, ordine publică din cadrul MAI, Andrei Maxean, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, joi, că la Chişinău securitatea va fi asigurată de 900 de poliţişti, transmite Info-Prim Neo.
Începând cu ora 7.30, peste 200 de poliţişti vor patrula zona Pieţei Marii Adunări Naţionale. Către ora 11.00, când începe programul cultural-artistic, numărul poliţiştilor va fi suplimentat cu 450 de persoane.
În centrul capitalei va fi interzisă vânzarea băuturilor alcoolice şi vânzarea băuturilor răcoritoare în ambalaj de sticlă. Accesul persoanelor în PMAN va fi permis după ce vor fi verificate cu detectoarele de metale.
„Nu vor fi admise persoane în stare de ebrietate avansată, care deţin arme de foc şi alte obiecte care pot provoca pagube. Solicităm cetăţenilor să fie atenţi la bunurile materiale, dar şi părinţilor să nu permită copiilor să umble de unii singuri” , a menţionat Andrei Maxean.
La nivel de ţară va fi suplimentat numărul grupurilor operative, dar şi numărul colaboratorilor Direcţiei Poliţie Rutieră. Astfel 785 de agenţi de circulaţie vor asigura securitatea traficului, dintre care 200 – în municipiul Chişinău.
Şeful Direcţiei Poliţia Rutieră, Sergiu Armaşu a spus că la 27 august pe strada 31 august, tronsonul de la Bănulescu-Bodoni până la strada Puşkin, va fi asigurată circulaţia rutieră, însa nu va fi admisă parcarea.