Mobiasbanca – OTP Group anunță publicarea primului Raport de Responsabilitate Socială Corporativă (CSR), prin care prezintă impactul pe care banca l-a avut asupra societăţii, respectiv asupra clienţilor, angajaţilor, partenerilor și comunităţilor unde este prezentă, dar și asupra mediului înconjurător, în perioada ianuarie - decembrie 2020.
Raportul de Responsabilitate Socială Corporativă prezintă publicului modul în care Mobiasbanca – OTP Group integrează principiile responsabilității sociale la toate nivelurile activității sale, prin sistemul de management solid, gestionarea responsabilă a forței de muncă, participarea activă în viața comunității, conduita etică față de părțile interesate, reducerea impactului asupra mediului, precum si contribuirea la îmbunătățirea și dezvoltarea mediului social-economic al țării.
Promotorul activ al unei conduite de responsabilitate socială, Lászlό Diόsi, Președintele Comitetului Executiv – CEO al Mobiasbanca – OTP a declarat: „Pentru o companie din sistemul bancar, responsabilitatea înseamnă asumarea cu seriozitate a rolului de partener financiar și angajator, de partener al comunității și facilitator al educației financiare. De asemenea, responsabilitatea socială rezidă în angajamentul luat față de clienți, de a investi în produse inovatoare și îmbunătățirea serviciilor. Fundația pentru educație financiară „OK” este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale băncii, dedicat copiilor, tinerilor și adulților deopotrivă.”
Inițiativele băncii în domeniul CSR sunt structurate în câteva direcții prioritare, pentru care Mobiasbanca – OTP Group a alocat un buget total de peste 7 mil lei în anul 2020. Cele mai importante domenii de implicare au fost: educația (atât educația financiară, cât și accesul la educație al copiilor defavorizați), sănătatea (susținerea și protejarea medicilor în lupta contra pandemiei COVID – 19), cultura și arta, sportul, solidaritatea socială. Pe lângă sponsorizări, banca și-a încurajat susținut angajații săi să participe ca voluntari în acțiunile comunitare (peste 900 de ore de voluntariat).
Unele dintre cele mai importante acțiuni CSR realizate în 2020 sunt:
- Lansarea Fundației pentru Educație Financiară „OK”.
- Donație de echipamente medicale și echipamente de protecție către instituțiile medicale pentru prevenirea răspândirii COVID – 19 și protejarea personalului medical, precum și donații în sume bănești.
- Susținerea sportului prin lansarea unui parteneriat de lungă durată cu Academia de Fotbal „ZIMBRU - 1947”.
- Sponsorizarea proiectului de reamenajare a scuarului „Mihai Eminescu”, proiect realizat în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău.
- Parteneriate de lungă durată cu Muzeul Național de Artă și Filarmonica Națională „Sergei Lunchevici”, pentru susținerea și promovarea patrimoniului cultural.
- Sponsorizarea și participarea la evenimentul Hospice Bike Tour 2020, pentru susținerea serviciilor de îngrijiri paliative.
- Sponsorizarea primului eveniment TEDex în Moldova, cu tema „Education is the Key”, cu promovarea inovațiilor în domeniul educației.
- Donație de cărți către 2000 de copiii din familii defavorizate, de vârstă școlară și preșcolară din diverse regiuni ale țării.
Banca pledează pentru consumul responsabil al resurselor, optimizând constant consumul de energie, apă, hârtie etc. În acest sens, optimizări au fost operate pentru reducerea consumului de hârtie în activitatea curentă, precum: emiterea garanțiilor bancare în format electronic și a extraselor de cont în format electronic, implementarea e-factura și semnătura electronică digitală pentru toți angajații băncii, aderarea la anumite produse bancare online, cum ar fi deschiderea de card sau de conturi curente, etc.
Mobiasbanca – OTP Group S.A., parte a unui grup financiar internaţional, este un angajator responsabil pentru circa 1000 angajați, o bancă de încredere pentru cei peste 165 000 clienți și un partener de încredere pentru societate, care investește în programe de educație financiară și voluntariat, susține sectorul sănătății, cultura și artă.
_______
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.