7 iunie 2018
Pentru ei noțiunea de fericire este cunoscută. Nu o caută, însă o trăiesc la propriu cu toată candoarea specifică vârstei copilăriei.
Ne-au convins că fericirea lor este în lucrurile simple, ne-au lăsat să privim cu ochii lor lumea, chiar dacă ei înșiși o văd după lentile și dioptrii, din scaune cu rotile sau dintr-o lume mai interiorizată.
În contextul Zilei internaționale a copilului, am vizitat mai multe instituții de copii pentru a le face specială o zi în care sunt eroii noștri.
La Liceul Teoretic cu profil tehnologic pentru copii cu vederea slabă din Chișinău am fost prinși în dansul absolvenților de la careul festiv și am trăit emoțiile ultimului sunet alături de elevi. În acest an, evenimentul a fost mai deosebit, întrucât pentru prima dată au dispus de boxe, microfoane și amplificator de sunete, dăruite cu drag de Mobiasbancă. Iar întrucât au sensibilizat și și-au pus dorințe mărețe pentru următorul an de studii, am decis să revenim cu noi daruri în instituție – primul set de cărți în limba română, care va pune bazele bibliotecii școlare și un aparat foto digital.
Într-o excursie de descoperire a plaiului natal și anume în Șoldănești am mers împreună cu micuții din Centrul de reabilitare socială a copiilor ”Casa Gavroche” din Chișinău. Am vizitat canionul Șoldănești, unul dintre cele mai spectaculoase din Moldova, râulețul Ciorna, calea ferată construită încă la sf. sec. XIX, dar și cel mai lung tunel din republică (cca 160m). A fost o excursie deosebită, care a lăsat amintiri cât pentru câteva file de impresii și un subiect minunat despre cum a început vacanța de vară.
În Școala – internat specială pentru copii orbi și slab văzători din Bălți clovnii și animatorii au stârnit valuri de zâmbete și au creat atmosferă, chemând vara în unison cu elevii. Vă întrebați cum este copilăria celor 30 de pici ai școlii și ce planuri de vacanță au? Unii vor rămâne la școală, alții vor reveni în familii pentru a-și petrece vacanța, iar vestimentația de vară, care va fi pusă la grele încercări în jocurile între copii, le-a fost dăruită în mai multe seturi de echipa băncii. De altfel, a devenit deja o tradiție să îndulcim copilăria acestor micuți, să le-o colorăm și să contribuim la crearea condițiilor mai bune pentru ei. Revenim de fiecare dată să le răsplătim încrederea și investim în emoțiile lor pozitive. Ei cred în noi, iar noi credem înzecit în ei.
După Chișinău și Bălți, am mers în căutarea fericirii la Centrul de reabilitare ”Fidancic” din Comrat, centru care găzduiește 30 de copii, majoritatea cu disfuncții locomotorii. Din scaunele cu rotile lumea copilăriei este cu siguranță mai... altfel, dar e la fel de inocentă, de optimistă și de plină cu emoții. Am imortalizat aceste emoții în poze, le-am imprimat și le-am proiectat pe ecran, ne-am bucurat pentru bucuria lor – că au oaspeți, că dispun deja de noi facilități (imprimantă, proiector, cuptor electric) și că au lansat spre cer baloane – cu dorințe, vise și gânduri senine, demne a fi realizate.
”Dăruit cu drag de Mobiasbancă” este mesajul care a lăsat amprente și care ne motivează să revenim în fiecare instituție în parte.
Mobiasbancă crede că fiecare copil merită o copilărie fericită!
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire