Moaştele Sfinţilor Martiri Ciprian şi Iustina au fost aduse la Chişinău
https://www.ipn.md/ro/moastele-sfintilor-martiri-ciprian-si-iustina-au-fost-aduse-la-chisinau-7967_972419.html
Creştinii ortodocşi pot merge la Biserica ,,Vera, Nadejda, Liubovi şi mama lor Sofia” din capitală pentru a se închina la moaştele Sfinţilor Martiri Ciprian şi Iustina şi cele ale Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, aduse de la Mănăstirea Hâncu, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit paginii oficiale a Prea Sfinţitului Petru, episcop de Hânceşti, până a ajunge la Biserică, moaştele au stat o zi la orfelinatul „Preafericitul Iosif”din sectorul Buiucani. Directorul Casei Copilului, Episcopul Petru a citit, alături de arhimandritul Pavel de la Mănăstirea Hâncu şi părintele Igor, parohul Bisericii ,,Vera, Nadejda, Liubovi şi mama lor Sofia" un Acatist în cinstea Sfinţilor Mucenici.
Episcopul Petru a amintit despre puterea tămăduitoare a moaştelor asupra sufletelor şi a trupurilor celor ce se închina la ele, cerând tămăduire în boli şi necazuri. Copii au fost miruiţi şi au avut ocazia să se închine acestor sfinţenii.
Aceeaşi sursă anunţă că sfintele moaşte vor rămâne la Chişinău până la 5 noiembrie, iar uşile Bisericii ,,Vera, Nadejda, Liubovi şi mama lor Sofia” vor rămâne deschise până seara târziu, dând posibilitate fiecărui credincios să vină, să se închine şi să se reculeagă în faţa acestor mărturii ale dreptei credinţe.
Până a deveni martir, Ciprian era un filozof şi vrăjitor cumplit din Antiohia Siriei. A fost câştigat la credinţa cea dreaptă de către Iustina Fecioara, care a sfărâmat ca pe o pânză de păianjen toate lucrările lui demonice. După ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând cărţile sale vrăjitoreşti, a crezut în Dumnezeu. A fost făcut episcop şi, povăţuindu-i pe mulţi la credinţa lui Hristos, a fost prins împreuna cu Iustina de către stăpânitorul Damascului şi, strujindu-li-se coastele au fost băgaţi în cazan de fier. Au fost trimişi la Nicomidia, unde li s-au tăiat capetele.