logo

Miza noului guvern este promovarea reformelor şi acordul cu UE, dezbateri publice


https://www.ipn.md/ro/miza-noului-guvern-este-promovarea-reformelor-si-acordul-cu-ue-dezbateri-publice-7978_1005503.html

Miza cea mai importantă a Guvernului care este creat acum este că ţara trebuie guvernată, iar cei de la putere sunt angajaţi în reforme care trebuie duse la bun sfârşit. De asemenea, politicienii sunt conştienţi de faptul că în noiembrie urmează să aibă loc Summit-ul de la Vilnius unde ţara urmează să parafeze Acordul de Asociere cu UE. De această părere sunt participanţii la dezbaterea publică „Cultura formării Guvernului. Ce trebuie să ştie, să aştepte şi să ceara societatea în cazul formării unui nou Guvern, rezultat din criză politică?”, organizată de Agenţia de presă IPN.

„Dacă au îmbrăţişat vectorul european trebuie să-l ducă la bun sfârşit. Dacă Republica Moldova s-ar comporta ca o giruetă care îşi schimbă vectorul după cum bate vântul, ea va pierde încrederea partenerilor externei. Este importantă miza ca să nu schimbăm priorităţile”, a declarat analistul politic, Igor Boţan, în cadrul dezbaterilor.

Ecaterina Mardarovici, directoare executivă a Clubului Politic al Femeilor 50/50 şi ex-deputat, spune că toată lumea vorbeşte despre interesul major al ţării – Summit-ul de la Vilnius. „Pe de altă parte, eu cred că interesul major coincide cu interesele partidelor, deoarece alegeri anticipate nu mai poate fi miză pentru cineva. Eu le dau un credit de încredere că au capacităţi şi înţelepciune. Eu cred că, după jumătate de an de criză, nimeni nu are niciun avantaj, dacă vor merge în alegeri anticipate vor fi taxaţi toţi. Neîncrederea este mare, dar cred că ar avea de câştigat toţi, dacă ar accepta crearea Guvernului”, susţine ex-deputatul.

Valeriu Cosarciuc, ex-negociator şi ex-ministru în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană 1, crede că există miza de păstrare a fotoliilor. „Dar eu sunt mai maximalist şi sper că se vor gândi şi la Republica Moldova. Astfel, cele 2 mize vor duce la formarea Guvernului. Preşedintele ar trebui să fie un mediator, să aibă un rol important în finalizarea acestei crize. Avem nevoie de guvern, dar trebuie să fie unul  gata să se sacrifice, inclusiv trebuie să elaboreze un program care să acopere toate insuccesele şi scăpările fostei guvernări, să adopte legi prin care preşedintele să fie ales de popor, deputaţii nu doar pe listă de partid. Sunt sigur că şi după următoarele alegeri nu va fi o singură forţă politică, deci trebuie să diminuăm cauzele care pot duce la criză”, a spus ex-ministrul.

Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO), constată o transparenţă mai mică în cadrul negocierilor, mai ales pe direcţia  domeniilor de influenţă. Lipseşte gradul de comunicare în esenţă, dar şi încrederea, spune Sergiu Ostaf, care face referire la acordul de constituire a coaliţiei de guvernare. Drept exemplu, se referă la propunerea de a scoate unele agenţii de sub conducerea ministerelor şi resubordonate Guvernului. „Se doreşte o autonomie mai mare pentru instituţii”, a conchis directorul CreDO.

Dezbaterea publică „Cultura formării Guvernului. Ce trebuie să ştie, să aştepte şi să ceara societatea în cazul formării unui nou Guvern, rezultat din criză politică?”este ediţia a XVII-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat de IPN cu sprijinul Fundaţiei germane „Hanns Seidel”.