logo

Mituri şi adevăruri despre Acordul de Asociere: relaţia cu piaţa CSI


https://www.ipn.md/ro/mituri-si-adevaruri-despre-acordul-de-asociere-relatia-cu-piata-csi-7978_1013951.html

„După semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea”, „Acordul de Asociere va afecta relaţiile bilaterale ale Republicii Moldova cu Federaţia Rusă”, „Preţurile de consum vor creşte după instituirea regimului de comerţ liber cu UE”. Acestea sunt doar câteva din cele mai vehiculate ipoteze în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Sunt teze adevărate sau doar mituri? IPN a încercat să afle răspunsul contactând experţi independenţi şi oficiali în domeniile abordate.
---


Prin semnarea Acordului de Asociere, Moldova va pierde piaţa CSI

Este un mit, susţine fostul ministru al economiei, Valeriu Lazăr, implicat în negocierea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, care este parte componentă a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Acesta susţine că nu există prevederi în Acordul de Asociere care să contravină acordurilor semnate cu statele CSI.

„Există zone unde vom avea standarde diferite, dar noi asta ne-am dorit. Iar la nivel de acorduri nu există niciun conflict. Pentru anumite mărfuri ridicăm cerinţele de calitate, iar pe piaţa Republicii Moldova vom avea acelaşi standarde ca în UE. Pentru majoritatea produselor standardele sunt mai ridicate decât cele pe care le-am avut până acum, care erau asemănătoare cu cele ale partenerilor noştri estici”, a spus Valeriu Lazăr. Ridicând cerinţele de calitate în Republica Moldova, pentru cetăţenii moldoveni, automat înseamnă că vor fi livrate mărfuri mai calitative şi pentru cetăţenii din spaţiul CSI.

„Există şi partea a doua. Sunt anumite mărfuri pentru care standardele din Federaţia Rusă sunt mai ridicate, dar există un principiu general de care ţinem cont: dacă vrei să vinzi o marfă te ridici la nivelul cerinţelor de pe acea piaţă. Odată discutate, aceste probleme vor dispărea. Am avut deja două runde de consultări cu colegii din Federaţia Rusă. Sunt câteva zone în care lucrurile trebuie să fie clarificate, dar nu observăm absolut niciun conflict. Dimpotrivă, noi le zicem că, atât timp cât veţi avea posibilitatea să veniţi voi cu capitalul vostru aici, în Republica Moldova, să producem împreună pentru piaţa europeană şi pentru piaţa voastră, toată lumea are de câştigat”, a adăugat fostul ministru al economiei.

Potrivit lui Valeriu Lazăr, dacă se face abstracţie de politic, în zona economicului nu există absolut nicio divergenţă. Federaţia Rusă pe anumite domenii chiar a preluat mult mai multe standarde europene decât Republica Moldova până în prezent.

Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova menţionează în pagina sa online că Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, care este parte a Acordului de Asociere, este compatibil cu toate celelalte acorduri de liber schimb la care Republica Moldova este parte, deoarece acestea nu solicită ca Moldova să devină membru al unei uniuni vamale, care va priva ţara de suveranitatea de a-şi realiza propria politică comercială. Acest lucru este valabil, în special, în cazul Acordului de liber schimb cu ţările CSI. Prin urmare, după semnarea Acordului de Asociere cu UE, Moldova va putea să exporte fără taxe vamale atât în UE, cât şi în CSI. Mai mult ca atât, va intra în vigoare Acordul de liber schimb cu Turcia, care în prezent este a treia cea mai importantă piaţă pentru exporturile moldoveneşti. Întrucât standardele UE sunt recunoscute la nivel global, în mod automat se vor deschide şi alte pieţe importante din lume pentru bunurile şi serviciile moldoveneşti.

Alina Marin, IPN