logo

Mituri şi adevăruri despre Acordul de Asociere, în evoluţie: impactul asupra preţurilor


https://www.ipn.md/ro/mituri-si-adevaruri-despre-acordul-de-asociere-in-evolutie-impactul-asupra-pretu-7978_1032844.html

În iulie 2014, Agenţia de presă IPN a desfășurat o campanie de informare întitulată: „Mituri şi adevăruri despre Acordul de Asociere”, care a avut menirea să abordeze principalele temeri legate de procesul de semnare şi ratificare a respectivului acord. La aproximativ trei ani distanţă, revenim la aceleaşi surse şi la aceleaşi subiecte pentru a vedea cum s-au schimbat lucrurile în evoluţie şi dacă aşteptările din ajunul semnării Acordului de Asociere cu UE s-au adeverit.
---


„Ca rezultat al Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător preţurile vor creşte.”

Expertul economic Viorel Chivriga a declarat că, după semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, prețurile nu s-au majorat cum se vehicula. Ba mai mult, la foarte multe produse acestea s-au redus. Sunt câteva explicaţii, susţine expertul. În primul rând, circuitul comercial dintre Republica Moldova şi statele Uniunii Europene a devenit mult mai intens. Datele statistice arată că ponderea volumului comerțului pe exterior al Republicii Moldova cu statele europene ocupă cote impresionante şi se înregistrează o creştere foarte vizibilă, atât la importuri cât şi la exporturi. Au loc schimburi comerciale mult mai intense şi cu statele vecine. România a devenit principalul partener comercial al Moldovei.

În același timp, impact asupra diminuării preţurilor, mai ales la produsele de import, a avut sistarea importului produselor europene în Rusia. Ca rezultat, au început să apară stocuri cu mult mai mari de produse care aveau înainte ca destinaţie piaţa Federației Ruse şi şi-au găsit ulterior locul pe piaţa din Republica Moldova.

„În acelaşi timp, dacă vorbim despre produsele alimentare şi agroalimentare, un aport în partea schimbării preţurilor vine din partea sectoarelor economiei naţionale: industrie şi agricultură, unde în anul 2016 au fost înregistrate rezultate mai bune decât în 2015. Producţie mai mare, limitări la export pe unele filiere şi, în finalitate, s-a ajuns la nişte stocuri interne, care au rămas pentru perioade scurte nelivrate pe piețe şi au influenţat la fel preţurile”, a adăugat expertul economic.

În aceeași ordine de idei, Viorel Chivriga a spus că ceea ce venea din partea criticilor Acordului de Asociere a rămas la forma de mit, nu au avut o acoperire reală şi nici nu au aveau cum, pentru că există reguli economice care sunt aplicate şi dau rezultatele care merită să fie obţinute. Expertul a mai explicat că preţurile din magazine au crescut din simplul motiv pentru că din 2014 am avut probleme pe intern foarte mari, şi anume cele legate de sectorul financiar-bancar şi fluxurile galopante ale leului, care a devenit mai „subţiat” şi în mod normal a influențat preţurile în lei. „Trebuie să privim lucrurile obiectiv. Nu are loc o legătură cu semnarea Acordului de liber schimb sau cu Acordul de Asociere, dar are legătură anume cu gestionarea proastă de către guvernanții noștri, care are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în sectorul bancar şi a unor reforme”, a mai spus expertul economic.

Alina Marin, IPN

Articolul la aceeași temă, publicat în iulie 2014, poate fi accesat aici