logo

Mitropolitul Basarabiei îndeamnă creștinii să-și exercite dreptul la vot pentru viitorul țării


https://www.ipn.md/ro/mitropolitul-basarabiei-indeamna-crestinii-sa-si-exercite-dreptul-la-8013_1108120.html

ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, Arhiepiscopul Chișinăului și Exarhul Plaiurilor, îndeamnă creștinii să-și exercite dreptul la vot pe 20 octombrie, ca o mărturisire a grijii pentru viitorul țării. Potrivit lui, cetățenii sunt chemați să-și exercite dreptul și datoria de cetățeni la vot, într-o dublă alegere care va marca traiectoria țării: alegerea președintelui Republicii Moldova și decizia asupra unui referendum constituțional. În această zi, fiecare vot contează, fiecare conștiință trează are un rol important în conturarea viitorului mult râvnit, transmite IPN.

„Participarea la viața cetății, la construcția societății în care trăim, nu este doar un act de responsabilitate civică, ci și o împlinire a chemării noastre creștine de a contribui la binele comun. „Toate să le faceți cu dragoste” (1 Corinteni 16, 14), ne îndeamnă Apostolul Pavel, și nimic nu trebuie să fie făcut cu nepăsare sau indiferență. Așa cum Dumnezeu ne-a înzestrat cu libertate, tot așa ne cheamă să o folosim în slujba binelui, a adevărului, a păcii și a dreptății”, a notat mitropolitul Basarabiei.

Potrivit ÎPS Petru, votul este o expresie a iubirii față de aproapele, de familie, de neam și de Biserică. Nu votăm doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru copiii și nepoții noștri, pentru generațiile care vor urma, cărora le lăsăm moștenire atât valorile, cât și condițiile în care vor trăi. O țară drept organizată, condusă de principii creștine sănătoase, este o temelie pe care ne putem crește familiile și ne putem păstra credința, tradiția, cultura și identitatea românească.

În opinia mitropolitului, în vremurile actuale, România și spațiul european sunt repere pentru traiectoria noastră, atât din punct de vedere cultural, cât și spiritual. Apartenența noastră la spațiul european este mai mult decât un obiectiv politic sau economic, ci privește păstrarea și consolidarea valorilor noastre identitare românești și europene.

Arhiepiscopul Chișinăului și Exarhul Plaiurilor spune că fiecare dintre noi are o voce, iar această voce poate contribui la transformarea societății. Chemarea noastră, în calitate de creștini autentici, este să ne implicăm activ în viața cetății, să nu fim indiferenți la soarta semenilor noștri și la viitorul țării. El mai spune că România și Europa ne privesc – nu doar ca parteneri politici, ci și ca frați, iar această ocazie trebuie folosită pentru a ne reafirma unitatea de suflet, prin care împărtășim aceeași viziune asupra viitorului.

„Așadar, iubiți credincioși, în ziua de duminică, 20 octombrie, vă îndemnăm să mergeți la secțiile de votare, cu conștiința împăcată că ați făcut ceea ce ține de voi pentru binele țării, pentru pacea și prosperitatea ei. Indiferent de opțiunile politice, important este să participați, să vă exprimați votul și să contribuiți la binele comun”, mai menționează Mitropolitul Basarabiei.