În miturile politice, de multe ori, spre deosebire de basmele populare, „răul” este deghizat în „bine”, iar „binele” este prezentat ca „răul cel mare”. De multe ori, în asemenea mituri, cei mai mari „căpcăuni” ajung să fie numiți „Feți-Frumoși” sau „eroi”, sau „salvatori”, sau chiar „mântuitori” chiar dacă în realitate au comis crime împotriva umanității ca, de exemplu, în localitățile ucrainene Bucea și Irpeni. Cum și de ce se întâmplă asemenea metamorfoze în cazul mitologiei politice, dar și care sunt originile, manifestările și efectele acesteia pe parcursul istoriei și în timpul de astăzi, au discutat invitații dezbaterii publice „Mitologii politice, în istorie și actualitate”, organizate de Agenția de presă IPN.
Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a afirmat că, actualmente, miturile sunt explicații fanteziste ale evenimentelor și fenomenelor sociale. Anterior, miturile erau basme populare, despre zei și eroi legendari, despre originea lumii și a vieții pe pământ, care transmit ideile oamenilor despre lume și locul omului în ea. „Scopul miturilor este crearea unor fantezii colective, concepute de conștiința umană ca fiind complet reale. Ulterior, miturile, motivele și imaginile lor au servit adesea drept sursă pentru opere de artă plastică și ficțiune artistice, iar în zilele noastre pentru manipulări politice. Un mit politic este un construct artificial de viziune asupra lumii care înlocuiește faptele verificabile despre politică cu ficțiune, legende, imagini simbolice și servește scopurilor manipulative. În prezent, problemele creării de mituri devin din ce în ce mai relevante”, susține Igor Boțan,
Potrivit lui, mitul pare a fi un mijloc eficient în managementul societății. „Utilizarea miturilor pentru a influența comportamentul alegătorilor este una dintre modalitățile de atingere a obiectivelor politice, miturile sunt folosite activ în ideologie și propagandă, în comunicare socială și publicitate, la manipulare. Tehnicile de mitologizare sunt folosite la modelarea conștiinței maselor. În societatea modernă, apare o nouă direcție a mitologiei – mitologia politică. Mitul politic este o formă transformată a conștiinței politice în care cunoașterea și înțelegerea faptelor politice este înlocuită de imagini, simboluri, ficțiuni, legende și credință în ele”, a spus el.
Virgiliu Bîrlădeanu, doctor în istorie, conferențiar universitar, șef secție Istoria Contemporană, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, a spus că vede în noțiunea de „mituri” niște fenomene sociale care implică, în primul rând, elementul credinței. „Un mit devine credință în momentul când o anumită comunitate, societate își asumă această reprezentare ca o credință sau investește credință într-o istorie sau într-o legendă, sau într-un discurs. Și atunci mitul ăsta există în conștiință colectivă, adesea nu este atât de personificat și nu există o persoană care să poarte responsabilitatea, dar el, undeva, este în această conștiință colectivă ca o nebuloasă. În momentul când sunt abordate critic, miturile politice încep să fie deconstruite și dispar. Pentru că sunt mituri cu conotație negativă, destructivă, dar sunt și mituri care poartă o încărcătură pozitivă și sunt capabile să contribuie la edificare, nu la distrugere”, a spus doctorul în istorie.
De exemplu, susține Virgiliu Bîrlădeanu, și societățile democratice sunt dispuse să creadă într-o individ și într-o persoană care este creativă și este pasibilă și de care depinde soarta societăți și viitorul său propriu. „Acesta este nu neapărat un mit bazat pe fals. Miturile foarte des au și elemente de realitate. Actualmente, au apărut o serie de studii care tratează și analizează fenomenul mitologiei și mentalității colective într-un context foarte larg. Totodată, adesea, cercetătorii, referindu-se la miturile cu conotații negative, la falsuri, mai mult vorbesc despre mistificații”, a spusistoricul.
Cristian Manolachi, doctor în istorie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România, a relatat că și anterior, și acum, liderii politici își atribuie iau postura de „salvatori” și „Feți-Frumoși”, pentru a câștiga simpatia poporului. El spune că practic acești lideri populiști creează o punte între un trecut falsificat și un viitor idealizat, o utopie. Numai că istoria a arătat că aceste frumoase povești ideale ale viitoarei societăți nu sunt decât niște distopii, adică opuse utopiei. În acest sens, spune el, există exemplele totalitare din secolul al 20-lea, când atât comunismul, cât și fascismul au eșuat în a livra ceea ce le-au promis oamenilor. „Mai toate miturile servesc drept bază pentru niște proiecte în care politicienii populiști au încercat să-l reformeze pe însuși omul. Acești lideri populiști susțin că sunt necesari oameni noi, adică oameni diferiți față de cei existenți în realitate cu atâtea și atâtea diferențe și chiar cu atâtea și atâtea defecte. Asta au promis și comuniștii, și fasciști și, care, în egală măsură, au eșuat să îl reformeze pe om”, a spus doctorul în istorie de la Cluj-Napoca.
„Mai există și mitul unității. De regulă, liderii populiști fac apel la unitate, la unitatea națională, de exemplu. Doar că acest mit al unității nu există. A gândi și a simți la fel este greșit și democrația, principiile liberalismului, neagă această uniformizare a populației. Acest mit al unității presupune că, de exemplu, toți românii sunt uniți și au același scop și toți vor ca să recreeze „societatea trecutului care era una ideală”, dar ea să fie recreată în viitor. Pentru aceasta nu este necesar decât ca oamenii să fie uniți, să creadă, să lupte și să se încreadă unui lider”. Istoria a demonstrat că și acest mit al unității este un fals, a mai afirma doctorul în istorie Cristian Manolachi.
Dezbaterea publică la tema „Mitologii politice, în istorie și actualitate” este ediția a 35-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.