logo

Mitingul de duminică este văzut ca succes, dar şi ca metodă de lustruire a guvernării


https://www.ipn.md/ro/mitingul-de-duminica-este-vazut-ca-succes-dar-si-ca-7978_1008855.html

Mitingul pro-european de duminică, 3 noiembrie, a creat păreri diferite printre mai mulţi experţi, politicieni şi lideri de opinie din Moldova. Unii consideră că a fost un evenimente reuşit, care a arătat unitatea poporului, alţii susţin că a servit la lustruirea imaginii guvernării actuale, care a fost ştirbită din 2009 încoace, transmite IPN.

Vlad Batrâncea, membrul Partidului Socialiştilor, a spus în cadrul emisiunii „Vox publika” de la postul Publika TV, că manifestaţia din 3 noiembrie a fost un show prost regizat, oamenii au fost aduşi forţat şi s-au făcut liste. „Au fost mulţi oameni simpli, dar nimeni nu a avut nicio replică. S-au utilizat resursele publice cu prost gust. Suntem în secolul XXI, dar au fost aduşi oamenii ca în evul mediu. Condamnăm astfel de acţiuni. Ei spun că au mii de membri de partid, dar au adus oameni simpli. Este o speculaţie să numim acest show mare adunare naţională. Oamenii au fost aduşi aici forţat, nu au venit din propria iniţiativă”, a subliniat socialistul.

Regizorul Sandu Grecu a remarcat că ceea ce a fost în piaţă îi dă dreptul să spună că Moldova are doar calea spre UE. „Oamenii nu au fost aduşi cu automate Kalaşnicov, ei au venit deoarece se tem de întoarcerea la ceea ce a fost mai înainte. La capitolul Europa noi acum suntem aşa cum eram în anul 89, când învăţam alfabetul latin, învăţăm alfabetul Europei. Nu cred că s-a întâmplat ceva tragic că au fost aduşi participanţii aşa cum au fost aduşi, e normal să fie organizaţi oamenii la asemenea evenimente”, a declarat Sandu Grecu.

Jurnalista Tatiana Niţă a spus că a văzut reportaje televizate precum că unii oameni mai puţin ştiau pentru ce au venit în capitală şi cu ce scop se organizează mitingul.  La rândul său, jurnalistul Marian Cepoi crede că faptul că oamenii nu-şi pot exprima gândurile concludent nu înseamnă că nu ştiau unde au venit, iar manifestaţia este un succes al puterii şi al societăţii.

Viorica Ţâcu, lector superior la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, a spus că societatea moldovenească este dezbinată, iar cei care au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale au venit cu o speranţă pentru a trăi într-o lume mai bună. „Suntem o societate slabă, debusolată, în criză ideologică, nu ştim unde să ne ancorăm. Trebuie să ne facem regulă acasă, să decidem ce dorim şi unde vrem să mergem”, a subliniat lectorul.

Bloggerul Diana Guja are impresia că moldovenii vor în UE, dar nu ştiu ce-i aşteaptă acolo. „Europa începe cu fiecare din noi. Dacă fiecare ar înţelege ce înseamnă Europa, că aceasta este muncă mare ca să ajungem ca Germania sau Olanda, când fiecare îşi va organiza viaţa ca în UE, atunci se va schimba ceva”, a spus Diana Guja.

Duminică, 3 noiembrie, partidele care formează Coaliţia Pro Europeană au organizat un miting în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a arăta că poporul moldovenesc alege calea europeană. Organizatorii au informat că la manifestaţie au participat peste 100 de mii de oameni.