logo

„Mitică-i omul nostru”, un spectacol de promovare a intoleranţei corupţiei


https://www.ipn.md/ro/mitica-i-omul-nostru-un-spectacol-de-promovare-a-intolerantei-coruptiei-7967_989669.html

Actori ai mai multor teatre din capitală au urcat aseară, 18 aprilie, pe scena Filarmonicii Naţionale într-un spectacol anticorupţie, scenele teatrale fiind îmbinate cu secvenţe video. Spectacolul „Mitică-i omul nostru” este o acuză la adresa unei societăţi cinice, ignorante şi corupte, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova, Sandu Grecu, a subliniat că spectacolul prezintă o parte a realităţii prezente. „Vinovaţi de tot ce se întâmplă în societate suntem noi, indivizii societăţii, şi noi trebuie să facem rechizitoriu şă să ne schimbăm în interior, mintal. Atunci se va schimba şi societatea. Nu se va schimba niciodată societatea dacă fiecare individ nu va face primul pas să se schimbe el însuşi”, a menţionat Sandu Grecu. La realizarea spectacolului şi-au adus contribuţia autorul piesei, Mihaela Perciun, regizorul Alina Ţurcanu, directorul artistic Valeriu Ţurcanu şi actorii teatrelor „Mihai Eminescu”, „Eugen Ionescu”, „Licurici” şi ai Centrului de cultură şi artă ,,Ginta Latină”. ,Este importantă şi această selectare a actorilor pentru că, pe lângă spectacol, se mai face şi un schimb de experienţă”, a notat preşedintele UNITEM. Lilia Carasciuc, directorul executiv al organizaţiei Transparency International Moldova, coorganizator al evenimentului, a subliniat că mesajul spectacolului a fost adresat tinerilor: să nu tolereze corupţia şi ignoranţa, să opună rezistenţă viciilor care deteriorează valorile umane şi subminează statalitatea. ,,De la început are o problemă mică, care pare mare. Încercând să o rezolve într-o formă mai puţin formală sau, mai bine zis, mai puţin legală, se încurcă într-adevăr în probleme mari, iar rezultatul este tragedia familiei şi tragedia societăţii, iar tineretul îşi ia valiza şi se gândeşte unde să plece”, a menţionat Lilia Carasciuc. Directorul artistic al proiectului, Valeriu Ţurcanu, a declarat că poporul trebuie să conştientizeze importanţa luptei cu acest viciu – corupţia, trebuie să aibă o poziţie civică faţă de propriul destin şi faţă de destinul acestei ţări. Premierul Vlad Filat, invitat la spectacol, a menţionat că este important că părinţii şi tinerii sunt avertizaţi despre pericolul corupţiei. ,,Din păcate, există această situaţie şi urmează să fie luate şi decizii reieşind din ea”, a declarat prim-ministrul. Montarea spectacolului a fost susţinută de către Uniunea Teatrală a Republicii Moldova, Transparency International – Moldova, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economici şi Corupţiei, Ministerul Culturii şi Ministerul Tineretului şi Sportului.