logo

Misiunile diplomatice vor utiliza Sistemul Informațional de Gestionare a Vizelor


https://www.ipn.md/ro/misiunile-diplomatice-vor-utiliza-sistemul-informational-de-gestionare-a-vizelor-7967_1039865.html

Guvernul a aprobat înlocuirea Subsistemului Viza cu Sistemul Informaţional de Gestionare a Vizelor, pentru utilizare de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare, transmite IPN.

Potrivit ministrului afacerilor externe și integrării europene, Tudor Ulianovschi,  în vederea ajustării legislației naționale la cea europeană, au fost aprobate o serie de modificări la Regulamentul cu privire la elaborarea vizelor. Astfel, a fost recalculat termenul de aflare a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova. Anterior ei aveau dreptul de ședere în țară în decursul a 90 de zile, într-un termen de șase luni de la data primei intrări în țară. De acum, termenul de ședere va fi de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.

O altă modificare vizează misiunile diplomatice. În situațiile în care un solicitant de viză este cunoscut pentru integritatea de care să dovadă, va putea obține viza Republicii Moldova fără a mai prezenta invitația eliberată de autoritatea competentă pentru străini.

Totodată, solicitanții vizelor de tranzitare a teritoriului Republicii Moldova nu vor mai fi obligați să prezinte dovada asigurării condițiilor de cazare, întrucât majoritatea dintre sunt șoferi de curse lungi, care înnoptează în mașina pe care o conduc.

Accesarea şi autentificarea în Sistemul Informațional de Gestionare a Vizelor se va face prin intermediul serviciului guvernamental MPass.