logo

Misiunea OSCE în Moldova sprijină reintegrarea socială a foştilor ofiţeri de armată, poliţie şi grăniceri


https://www.ipn.md/ro/misiunea-osce-in-moldova-sprijina-reintegrarea-sociala-a-fostilor-ofiteri-de-arm-7967_985181.html

Şeful Misiunii OSCE în Moldova, ambasadorul Philip Remler, a anunţat lansarea proiectului de susţinere a peste 80 de foşti ofiţeri de armată, poliţie şi grăniceri să se recalifice pentru profesii civile, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al OSCE. Ceremonia de lansare a proiectului s-a desfăşurat în incinta Academiei de Studii Economice din Moldova. Partenerii proiectului sunt Centrul de Dezvoltare Economică şi Afaceri Publice al Academiei şi Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Primele cursuri în domeniul tehnologiilor informaţionale, gestionării întreprinderilor mici şi mijlocii, evaluării bunurilor imobiliare, precum şi cursurile de limbi străine, vor începe în data de 15 septembrie şi vor fi frecventate de către 84 de foşti ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Naţionale, Serviciului de Grăniceri şi Departamentului Trupelor de Carabinieri. „Începutul vieţii civile poate fi o provocare pentru cei care şi-au legat întreaga carieră de serviciul militar. Însă, ofiţerii militari sunt dedicaţi şi disciplinaţi, ca membri de echipă ei sunt excelenţi, precum şi lideri de echipă încrezuţi. Guvernul Moldovei a întreprins măsuri în vederea valorificării acestor talente în cadrul societăţii civile. Misiunea OSCE are plăcerea să contribuie în acest sens”, a declarat Philip Remler în cadrul ceremoniei de lansare a proiectului. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Moldova, Gheorghe Cucu, a spus că proiectul este util pentru societate, pentru că foştii ofiţeri vor avea posibilitatea să-şi găsească locuri de muncă mai bune, iar companiile vor dispune de personal calificat. Suplimentar cursurilor academice, participanţii vor primi sfaturi în privinţa pregătirii dosarelor de angajare şi CV-urilor. Ei vor fi instruiţi în domeniul tehnicilor de intervievare şi vor participa la târguri de muncă special organizate. Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova, Grigore Belostecinic, a spus că o economie modernă şi o dezvoltarea socială necesită o instruire profesională competitivă şi că toţi trebuie să contribuie la reintegrarea socială şi adaptarea mai bună a foştilor militari. Proiectul a fost elaborat în strânsă colaborare dintre Misiunea OSCE în Moldova şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova, şi este finanţat din contribuţiile extra-bugetare din partea Statelor Unite şi Suediei.