Misiunea Conferinţei ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare a evaluat implementarea programului ASYCUDA World
https://www.ipn.md/ro/misiunea-conferintei-onu-pentru-comert-si-dezvoltare-a-evaluat-implementarea-7967_959655.html
O misiune a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a evaluat, între 1 şi 2 iunie, stadiul programului de implementare a sistemului ASYCUDA World în cadrul Serviciului Vamal al R. Moldova.
Potrivit şefului Centrului de presă al Serviciului Vamal, Ion Magu, delegaţia alcătuită din coordonatorul regional pentru Europa al Programului ASYCUDA, Nicolae Popa, analistul vamal Bruno Favaro şi coordonatorul tehnic al Programului ASYCUDA World, Thierry David, în discuţie cu conducerea Serviciului Vamal au analizat atât activităţile desfăşurate până în prezent, cât şi perspectivele acţiunilor viitoare. Directorul general al SV Feodosia Furculiţă s-a arătat interesată de continuarea colaborării dintre Serviciul Vamal şi UNCTAD în sprijinul reformei sistemului vamal din RM.
De asemenea, în cadrul vizitelor efectuate la birourile vamale Chişinău şi Centru au fost analizate fluxurile de prelucrare ale documentelor vamale în regimurile administrate de ASYCUDA.
În urma acestei vizite, experţii UNCTAD vor înainta conducerii SV concluziile şi propunerilor lor privind perfecţionarea proceselor de prelucrare implementate actualmente în cadrul birourilor şi posturilor vamale.