logo

Misiune riscantă pentru geniști, la Șerpeni. În total 40 de obuze de război au fost distruse


https://www.ipn.md/ro/misiune-riscanta-pentru-genisti-la-serpeni-in-total-40-7967_1107772.html

Geniștii Armatei Naționale au executat 15 misiuni de deminare, în cadrul cărora au anihilat 40 de obiective explozive periculoase, care datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Obuzele au fost neutralizate în condiții de maximă securitate, transmite IPN.

În cadrul operațiunilor efectuate în luna septembrie au fost depistate și nimicite 38 de obiecte explozive în raioanele Ungheni, Ialoveni, Leova, Ștefan Vodă, Căușeni, Anenii Noi, Ocnița, Strășeni, și Criuleni.

Potrivit ofițerului superior din cadrul Serviciului Geniu, maiorul Ivan Cornegruţa, „una dintre cele mai periculoase misiuni de deminare a fost executată în extravilanul localității Șerpeni, raionul Anenii Noi, și ca urmare a acestei intervenții, echipa de geniști din batalionul Geniu ,,Codru”, condusă de sergentul Andrei Matei, a neutralizat 18 grenade de mână, un proiectil de artilerie și o bombă de aruncător”.

De la începutul acestui an, au fost realizate 116 misiuni de deminare și au fost nimicite 248 de obiecte explozive de diferite tipuri și 505 cartușe.