Mişcarea sindicalistă predată partidelor politice. Analiză Info-Prim Neo

Ziua de 1 mai 2010 a fost cea mai tristă Sărbătoare a Muncii de la instaurarea Puterii Sovietice în Moldova încoace. O astfel de impresie a lăsat atât prima jumătate a zilei din sâmbăta trecută, care a fost una pustie de lătrau câinii în plin centrul Chişinăului, cât şi cea de-a doua jumătate, dominată de foarte multă lume agitată. În fond, Ziua de 1 mai 2010 a consemnat finalul procesului de predare a mişcării sindicaliste din Republica Moldova politicienilor. Liderii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au declarat că anul acesta nu desfăşoară manifestaţii cu ocazia Zilei de 1 mai, pe motiv că într-o zi de sâmbătă lumea pleacă pe la ţară şi ar fi ridicol să ieşi în stradă cu câteva sute de oameni. Au promis că „la anul” vor aduce mai mulţi participanţi la mitingul de 1 mai. Afirmaţiile respective au fost combătute în foarte scurt timp de prezenţa în Piaţa Marii Adunări Naţionale a 10-15 mii de participanţi la mitingul convocat de Partidul Comuniştilor (PCRM), majoritatea dintre care sunt, cu siguranţă, şi membri de sindicat. Dacă din trei sferturi de milion de membri, cât întruneşte Confederaţia, liderii acesteia ar fi putut aduna doar câteva cute de oameni, aceasta vorbeşte şi despre capacităţile lor organizatorice, dar şi despre capacitatea organizaţiei în ansamblu, redusă la minimum dacă nu la zero de aceeaşi lideri în ultimii ani. Dar concluzia principală este, totuşi, alta: mitingul de sâmbătă dovedeşte că mişcarea sindicalistă a fost cedată formaţiunilor politice şi cedarea s-a produs în cadrul unui proces desfăşurat pe parcursul mai multor ani de la urmă. Este un rezultat al cochetării liderilor mişcării sindicaliste cu guvernările trecute şi actuală, al acceptării imixtiunii guvernărilor în treburile interne ale sindicatelor. Mai degrabă, sindicatele nu şi-au organizat sâmbăta trecută propriile mitinguri pentru că erau la curent cu planurile PCRM de a scoate multă lume în Piaţă. În concepţia liderilor sindicali, a existat pericolul ca mitingurile şi/sau mesajele să se contopească, iar imaginea sindicatelor să se asocieze cu a unui partid care nu mai este la putere. Respectiv, a existat pericolul ca liderii sindicali să intre în dizgraţia actualei puteri. Până acum situaţia liderilor sindicali a fost mai simplă, pentru că era mult mai simplu să desfăşori mitinguri de 1 mai împreună cu partidul puterii, care era PCRM. Pe de altă parte, prudenţa le-a dictat sindicaliştilor să nu se disocieze definitiv nici de PCRM, care, mai ştii, în situaţia politică actuală atât de imprevizibilă, pot reveni la guvernare. Astfel, unica soluţie pe care au avut-o a fost să nu convoace şi să nu participe la mitingul de 1 mai, la care, de obicei, se cere respectarea drepturilor oamenilor muncii sub formă de salarii decente, locuri de muncă, asistenţă socială viabilă, etc. Ce altceva se poate crede despre sindicaliştii care timp de ultimii zece ani dacă au iniţiat o acţiune, poate două, trei se pare că nu se adună, de protest în cea mai săracă ţară din Europa, cum este catalogată oficial Republica Moldova? Asta în condiţiile când şi anul acesta manifestaţiile de protest desfăşurate de 1 mai în ţări cu nivel de trai mult mai înalt au degenerat în ciocniri violente între manifestanţi şi forţele de ordine. La eventuala replică a liderilor sindicalişti că interesele membrilor sindicatului au fost apărate prin negocieri directe cu parlamentul, guvernul, aceştia ar putea fi readresaţi din noul la statutul Republicii Moldova de cel mai sărac stat din Europa, respectiv, cu cea mai săracă populaţie din Europa, care a apucat drumurile Europei exact din cauza că nu se găseşte nimeni în propria ţară să le apere interesele. S-ar putea presupune că sindicaliştii nu au scos lumea în stradă ferindu-se de precedentele evenimentelor din 7 aprilie 2009. Şi iarăşi PCRM a demonstrat slăbiciunea acestei poziţii, pentru că a putut să se asigure împotriva degradării situaţiei în timpul mitingului său. Se poate accepta sau nu mesajul politic foarte dur promovat de PCRM prin intermediul mitingului de sâmbătă. Dar nu îi poate fi contestată abilitatea de a prelua funcţiile mişcării sindicale şi chiar oamenii ei în condiţiile când toate aceştia au rămas „fără stăpân”. Este adevărat că PCRM a avut „grijă” să pună mâna pe sindicate pe toată perioada guvernării sale de opt ani. Procesul a inclus diferite etape de fărâmiţare şi subordonare a mişcării sindicaliste, temă la care Info-Prim Neo s-a referit în comentariul „Subordonare prin unificare”, publicat încă la 13 iunie 2007 ( http://info-prim.md/?a=10&nD=2007/06/13&ay=8706 ). Foştii şi actualii lideri sindicali au avut de jucat un rol decisiv în subordonarea mişcării sindicaliste puterii şi politicului. Până la urmă, bumerangul politic a lovit inevitabil în aceşti „conducători de oşti”, care au rămas fără armată (membrii organizaţiei au mers să-şi ceară drepturile cu alţi lideri), fără câmp de luptă (Piaţa Marii Adunări Naţionale ca loc din care sunt expuse mesajele cele mai importante din viaţa omului şi a ţării) şi fără drapel şi sărbătoare profesională (Ziua de 1 mai a fost ziua de vârf a multor generaţii de sindicalişti, un fel de Sărbătoare profesională). Or, sindicatele şi puterea nu pot avea aceeaşi sărbătoare profesională, cum nu pot avea aceeaşi sărbătoare profesională avocatul şi procurorul, victima şi călăul,, etc.). De altfel, şi Partidul Social Democrat, cu simţul politic reînnoit după remanierile din conducerea formaţiunii, a intuit imediat că mişcarea sindicalistă rămasă fără stăpân devine prada unor/unei formaţiuni politice de stânga şi a venit, în premiera politicii moldoveneşti, „la uşa cortului” sindical cu acţiuni de protest şi declaraţii de critică. „Locul sfânt nu rămâne gol” - maxima este valabilă şi pentru cazul mişcării sindicale. Comportamentul PSD demonstrează o dată în plus că mişcarea sindicalistă este o forţă, este un produs foarte solicitat, dar adus la stare de profundă apatie de actuala ei conducere. Ajunsă la epuizare, mişcarea sindicalistă îşi consumă la etapa actuală rezervele interne sub formă de bunuri şi patrimoniu: imobile şi terenuri vândute şi date în chirie, precum şi alte bunuri materiale şi financiare care şi ele au capacitatea să se epuizeze. [Valleriu Vasilică, Info-Prim Neo]