Mişcarea Refugiaţilor Transnistreni ameninţă cu proteste non-stop
https://www.ipn.md/ro/miscarea-refugiatilor-transnistreni-ameninta-cu-proteste-non-stop-7967_959697.html
Mişcarea Refugiaţilor Transnistreni din Moldova (MRT) intenţionează să desfăşoare acţiuni de protest în faţa Primăriei capitalei, Parlamentului, Guvernului şi Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău. Despre aceasta a declarat luni, 5 mai, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele MRT, Anatol Băzgu. Refugiaţii vor protesta astfel împotriva autorităţilor care tergiversează soluţionarea problemelor locative ale acestora.
Potrivit lui Băzgu, săptămâna trecută, MRT a depus la Primărie o solicitare de autorizare a unei manifestaţii de protest pe 22 iunie, dar refugiaţii nu exclud posibilitatea manifestării non-stop.
Potrivit sursei citate, reprezentanţii MRT vor protesta împotriva excluderii din lista refugiaţilor ce urmează a fi asiguraţi cu spaţiu locativ a unor persoane intern deplasate care au privatizat garsoniere, au primit loturi de pământ şi ulterior le-au înstrăinat. Bâzgu susţine că prin excluderea din liste a acestor persoane, municipalitatea încalcă legislaţia.
Pe de altă parte, autorităţile locale susţin că s-au ghidat de legislaţie, care prevede că refugiaţii care au primit loturi de pământ şi credite preferenţiale pentru construcţia spaţiului locativ nu mai au dreptul să pretindă la apartament.
Potrivit preşedintelui MRT, loturile acordate de autorităţi nu reprezintă o îmbunătăţire a condiţiilor de trai. „De ce Primăria capitalei a acordat, anterior, spaţiu locativ unei persoane cu funcţie înaltă care a avut apartament şi lot de pământ, înstrăinându-le pe ambele, dar nu poate proceda la fel în cazul refugiaţilor?”, se întreabă Bâzgu.
Acesta a mai declarat că nu ştie cu precizie câte persoane intern deplasate au fost asigurate cu spaţiu locativ, deoarece a întâlnit cazuri în care unii refugiaţi figurau în lista persoanelor care au primit locuinţă, fără să cunoască acest lucru, iar apartamentele respective erau date cu chirie.
Refugiaţii sunt nemulţumiţi şi de faptul că Primăria capitalei a întârziat cu câteva luni înnoirea listei refugiaţilor care au nevoie de o locuinţă. Ei susţin că unii funcţionari intenţionat îi poartă pe drumuri şi nu doresc să le înregistreze cererile.
Conform unei liste aprobate anterior de Consiliul Municipal Chişinău, circa 150 de refugiaţi transnistreni ar avea nevoie de apartamente.