logo

Mişcarea „Ravnopravie” înregistrează voluntari pentru Osetia de Sud


https://www.ipn.md/ro/miscarea-ravnopravie-inregistreaza-voluntari-pentru-osetia-de-sud-7965_971011.html

Mişcarea social-politică „Ravnopravie” înregistrează cetăţeni ai R. Moldova dornici să plece voluntar în Osetia de Sud. O declaraţie în acest sens a făcut marţi, 12 august, preşedintele formaţiunii, Valeri Climenco, care a menţionat că până la acest moment mişcarea a înregistrat 31 de voluntari, transmite Info-Prim Neo. În cadrul unei conferinţe de presă, Climenco a menţionat că la moment nu este necesară intervenţia voluntarilor, dar că în caz de necesitate, va contacta persoanele înscrise pe lista „Ravnopravie”. „Am vorbit personal cu preşedintele Osetiei de Sud, Eduard Kokoitî, care mi-a spus că la moment nu este nevoie de voluntari militari în Osetia”, a spus Valeri Climenco. Mişcarea „Ravnopravie”, cunoscută ca o formaţiune pro-rusă, condamnă acţiunile armatelor georgiene în Osetia de Sud, calificându-le drept un act de genocid asupra populaţiei osetine. „Ravnopravie” consideră că este necesară instituirea unui tribunal internaţional, care „să condamne crimele de război ale militarilor georgieni pe teritoriul Osetiei de Sud”. „Credem că pe banca acuzaţilor alături de preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili trebuie să stea preşedintele SUA, George Bush, care l-a binecuvântat pe liderul georgian la acest masacru”, a declarat Valeri Climenco. „Ravnopravie” consideră absolut adecvate acţiunile Federaţiei Ruse. Liderul mişcării susţine că „Rusia şi-a reconfirmat statutul de garant sigur în operaţiunile pacificatoare, care îşi îndeplineşte onest mandatul dat de comunitatea internaţională”. Formaţiunea social-politică cere autorităţilor de la Chişinău să ia decizia de ieşire a R. Moldova din GUAM. „Nu putem fi membrii unei organizaţii, în care sunt flagrant încălcate drepturile omului şi sunt asasinaţi cu miile cetăţenii paşnici, cum se întâmplă astăzi în Georgia”, motivează Climenco. Ambasada Federaţiei Ruse în R. Moldova a difuzat la 12 august un comunicat cu privire la situaţia din Osetia de Sud, prin care comunică despre faptul că atacul armat al autorităţilior gerogiene asupra Osetiei de Sud a fost activ pregătit pe parcursul ultimelor săptămâni. „În timpul operaţiunii în Osetia de Sud, militarii georgieni, ajutaţi de-a lungul anilor de consilieri militari, în special din SUA, împuşcau civilii, inclusiv femei şi copii, distrugeau spitale şi şcoli, ucideau răniţii. În această situaţie, Rusia a fost nevoită să ia măsuri adecvate pentru a impune pacea părţii georgiene şi pentru a apăra cetăţenii Federaţiei Ruse, car reprezintă majoritatea populaţiei osetine, şi contingentului său de pacificatori”, se arată în declaraţia Ambasadei Federaţiei Ruse. Anterior, mai multe partide de opoziţie din Moldova şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la conflictul din Osetia de Sud, condamnând acţiunile Federaţiei Ruse. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova a anunţat luni, 11 august, despre alinierea R. Moldova la Declaraţia preşedinţiei franceze a Uniunii Europene, cu privire la înrăutăţirea situaţiei în Osetia de Sud.