Mișcarea Politică Unirea depune astăzi, 29 august, actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea blocului electoral „Unirea”, în vederea participării la alegerile prezidențiale. Solicitat de IPN, unul din liderii mișcării, Valeriu Munteanu, președinte al Partidului Uniunea Salvați Basarabia (USB), a declarat că, după depunerea actelor, CEC are la dispoziție cinci zile să înregistreze blocul, după care se va lua o decizie pe interior privind desemnarea candidatului la prezidențiale.
Valeriu Munteanu spune că au existat discuții cu PAS, cu Platforma DA, cu PLDM, când era condus de Tudor Deliu, dar nicio întâlnire nu s-a soldat cu succes. „e la Filat încoace, nu am avut și nu cred că vom avea vreo relație cu PLDM. Din punctul nostru de vedere, PLDM-ul sub Vladimir Filat este o afacere dubioasă, politică”. De asemenea, au fost apeluri pentru identificarea unei soluții politice comune cu Partidul Unității Naționale, dar toate au fost declinate, precizează Valeriu Munteanu.
Cât despre apelul Partidului Acasă Construim Europa (PACE), condus de Gheorghe Cavcaliuc, de a lansa negocieri „în eventualitatea unirii forțelor, pentru a spori șansele de câștig ale candidatului proeuropean” la prezidențiale, Valeriu Munteanu spune că nu a văzut un demers din partea respectivului partid și nu cunoaște ce reprezintă acesta. Cert este, spune el, că nu va accepta să discute cu cei care au tangență cu furtul miliardului sau „sunt în slujba Moscovei”.
Mișcarea Politică Unirea a fost constituită la mijlocul lunii ianuarie 2020, de către cinci formațiuni politice: Partidul Liberal, Partidul Popular Românesc, Partidul Uniunea Salvați Basarabia, Partidul Politic Democrația Acasă și Partidul Național Liberal.