logo

Mișcarea Națională pentru Popor anunță o nouă manifestație pentru 12 martie


https://www.ipn.md/ro/miscarea-nationala-pentru-popor-anunta-o-noua-manifestatie-pentru-7965_1095582.html

Mișcarea Națională pentru Popor, din care fac parte mai multe partide politice, anunță un nou miting antiguvernamental pentru data de 12 martie. Potrivit organizatorilor, actuala guvernare nu încearcă să găsească răspunsuri adecvate la cerințele întemeiate ale cetățenilor care nu au bani să plătească tarifele mari la termificare în această iarnă.

Într-o conferință de presă la IPN, Marina Tauber, deputată a Partidului „Șor” și membră a Mișcării Pentru Popor, a precizat că toate ilegalitățile și abuzurile admise  la manifestația din 28 februarie de către polițiști și reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto în raport cu protestatarii au fost documentate și vor primi aprecierea juridică.

 „Sperăm că regimul nu va mai inventa diferite scenarii pentru a bloca dreptul universal al cetățenilor de a manifesta pașnic. Condamnăm ilegalitățile și abuzurile comise de regim prin intermediul statului polițienesc pe 28 februarie, când au blocat zeci de mii de oameni în toată țară ca aceștia să nu poată ajunge la Chișinău”, a spus parlamentara.

Potrivit Marinei Tauber, aproape 600 de mii de oameni deja au semnat pentru inițiativa Mișcării de a cere Guvernului să compenseze integral facturile consumatorilor casnici la energia electrică, termică și gazele naturale timp de trei luni de iarnă. Deputa a încurajat cetățenii să vină la protestul din 12 martie. „În așa mod noi vă promitem și suntem siguri că vom obține victorie în ceea ce ne-am propus.”

Un alt membru al Mișcării Naționale pentru Popor, președintele Uniunii Centriste, Mihai Petrache, a declarat că guvernarea a manifestat o sfidare totală a voinței poporului prin faptul că nu a reacționat până acum la cele două rezoluții adoptate la mitingurile din 19 și 28 februarie. „Am încercat să analizez în ce țară din UE regimul folosește toate forțele pentru a bloca accesul oamenilor la întruniri, la libera exprimare. Nu am găsit astfel de exemple. Actuala guvernare a preluat, pas cu pas, toate năravurile neghioabe și antidemocratice ale precedentelor guvernări”, a subliniat Mihai Petrache.

Și președintele Partidului „Renaștere-Vozrojdenie”, Serghei Mișin, a condamnat abuzurile poliției în raport cu protestatarii în data de 28 februarie. „Noi, reprezentanții Mișcării pentru Popor, am dus ambele rezoluții la Parlament, Guvern și Președinție, iar de acolo nu am primit niciun răspuns. Într-o țară democratică așa ceva este anormal”, a precizat Serghei Mișin.

Tatiana Bordeianu, vicepreședintele Partidului politic „Acasă Construim Europa” pe domeniul relații externe și integrare UE, a menționat că membrii partidului vor lupta în continuare pentru popor, alături de cetățenii de rând. Ea a remarcat că în Republica Moldova „s-a instaurat o dictatură fără precedent ascunsă sub masca democrației”. „Noi, Mișcarea Națională pentru Popor, cerem repetat achitarea integrală a facturilor, inclusiv a facturilor voastre, a părinților și buneilor voștri, pentru cele trei luni de iarnă. Nu vă lăsați folosiți de acest regim. Păstrați-vă decența”, a afirmat Tatiana Bordeianu.

Activista Maia Laguta, care, de asemenea, face parte din Mișcare, a subliniat că manifestațiile în centrul capitalei sunt organizate nu doar pentru a primi un răspuns de la guvernare, ci pentru a obține plata facturilor pentru cetățeni.

Protestul va fi organizat în 13.00, în fața Parlamentului Republicii Moldova.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.