logo

Mircea Snegur a plecat cu recunoștință, Constantin Tampiza


https://www.ipn.md/ro/mircea-snegur-a-plecat-cu-recunostinta-constantin-tampiza-7967_1099437.html

Fostul vicepremier, Constantin Tampiza, care i-a fost alături lui Mircea Snegur în ultimele zile, spune că primul președinte a plecat cu recunoștință. Cu recunoștință pentru întreg personalul medical, doctori, dar și asistente medicale. A vrut să lase un mesaj în scris, dar medicii nu i-au permis să plece acasă și nici putere nu a mai avut să scrie.

La funeraliile primului președinte, Constantin Tampiza, a spus că bunul său prieten, așa cum l-a numit pe Mircea Snegur, a avut regretul că nu a putut să răspundă la toate mesajele care i-au fost adresate. Nu a vrut să fie văzut în suferință, de aceea nu a acceptat să fie vizitat. Prin Constantin Tampiza i-a transmis scuze și președintei Maia Sandu că nu a putut să se vadă cu ea ultima oară când i-a propus.

Constantin Tampiza a mai spus că îl va ține minte pe Mircea Snegur ca pe un om cu mare dragoste pentru tot ce îl înconjoară, un familist desăvârșit, cu dragoste și respect pentru soție și copii. Plecarea soției în lumea celor drepți, în decembrie acum patru ani, l-a frânt și și-a trăit cu durere singurătatea.

În ultimele zile a fost slăbit, dar a avut puterea să-și aștepte copiii, să-și ia rămas bun de la cei apropiați.

Primul președinte s-a stins din viață miercuri seară, la vârsta de 83 de ani.