logo

Mircea Geoană: Pandemia reprezintă testul solidarității între NATO și Republica Moldova


https://www.ipn.md/ro/mircea-geoana-pandemia-reprezinta-testul-solidaritatii-intre-nato-si-7965_1080743.html

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că în următorii ani Alianța Nord-Atlantică ar putea investi mai mult în Republica Moldova, dacă vor exista solicitări în acest sens din partea autorităților de la Chișinău. Potrivit oficialului, NATO este gata să sprijine țara Republica Moldova în procesele de modernizare și democratizare, fără pierderea statutului de neutralitate prevăzut de Constituție, notează IPN.  

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că de-a lungul timpului, în cadrul Parteneriatului pentru Pace, NATO desfășoară în Republica Moldova mai multe proiecte, cum ar fi cel de distrugere a pesticidelor, crearea unui laborator de securitate cibernetică la Universitatea Tehnică. De asemenea, NATO  oferă cercetătorilor din Republica Moldova granturi pentru dezvoltarea științei. Oficialul spune că NATO este gata oricând de o extindere a ariei de sprijin pentru Republica Moldova.  

„Dacă Republica Moldova va dori, vom amplifica Parteneriatul existent, ca autoritățile de la Chișinău să facă reforme, transformări necesare pentru propriii cetățeni, dar care pot să accelereze tendința de apropiere de Europa. România este un partener natural și de nezdruncinat din punctul de vedere al drumului european al Republicii Moldova, dar cetățenii Republicii Moldova sunt cei care trebuie să decidă care le este viitorul”, a spus secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Oficialul a mai menționat că, de la începutul pandemiei, NATO a oferit ajutor umanitar Republica Moldova pentru combaterea și prevenirea răspândirii virusului.

„Mă bucur că solicitarea Republicii Moldova către NATO de a oferi ajutor suplimentar de natură medicală într-o situație foarte dificilă a fost primită cu deschidere. Din punctul de vedere al parteneriatului NATO- Republica Moldova această pandemie este un test al solidarității. De fiecare dată la solicitarea Republicii Moldova NATO răspunde pozitiv”, a spus secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Recent, Republica Moldova a recepționat a doua tranșă din lotul de echipamente medicale acordat de NATO. Donația a constat în 100 de mii de măști de model FFP2, în valoare de 190 de mii de dolari. Echipamentele medicale au fost livrate Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco”. Prima tranșă de ajutor din partea NATO a fost livrată Chișinăului în luna februarie. Atunci Republica Moldova a primit gratuit 25 de mii de costume pentru protecție de unică folosință (Tyvek 600+), în valoare de peste 300 de mii de dolari.