Republica Moldova nu trebuie să-și continue reformele și schimbările pentru că asta dictează Uniunea Europeană, ci pentru ca cetățenii țării să aibă parte de un viitor demn. Opinia aparține secretarului general adjunct NATO, românul Mircea Geoană și a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, notează IPN.
„Cel mai important pentru Republica Moldova este fie continuat procesul de reformare, de transformare internă și nu pentru că asta spune NATO sau spune Uniunea Europeană, americanii, sau Fondul Monetar, sau Banca Mondială, sau companiile, ci pentru că cetățenii Republicii Moldova au nevoie de o țară mai prosperă, de o țară care să le asigure un viitor demn, de o țară în care să poate să-și aleagă direcția și locul pe care vor să-l aibă în constelația internațională”.
Astfel, Mircea Geoană afirmă că pentru reprezentanții UE, pentru NATO, este important ca reformele care au fost demarate în Moldova să continue. Totodată, făcând trimitere la spațiul în care ne aflăm și trecutul istoric, oficialul european precizează că cetățenii și autoritățile sunt cei care aleg ce fel de viitor își doresc.
„Nimic nu poate împiedica o țară, cetățenii să își aleagă destinul pe care dorește să îl aibă, să aibă o țară în care să poată trăi cu plăcere, în care să se poată dezvolta, să se aibă grijă de bătrâni și de tineri, să poate face față unei pandemii. Este o problemă de geografie, dar este și o problemă de voință politică, de voință populară”, a adăugat oficialul transatlantic.
În concluzie, secretarul general adjunct NATO îndeamnă Republica Moldova să colaboreze și în continuare cu Uniunea Europeană, cu NATO și cu statele occidentale.
„Cea mai bună metodă de a convinge lumea este să le spui: „continuați reformele, continuați ușile deschise cu occidentul politic și democratic”, pentru că dacă vă uitați la economia Republicii Moldova, comerțul, investițiile sunt în proporții de 70 la sută făcute cu țări occidentale, cu țări NATO, cu țări UE, cu țări neutre din UE care nu sunt membri NATO. Mesajul meu este unul foarte simplu: prosperitatea, securitatea și democrația sunt cel mai important lucru care fac o țară să fie de succes sau, de o potrivă, să se zbată în continuare în sărăcie și singurătate.