logo

Mircea Ciobanu: Noi nu atât îi ajutăm pe ucraineni, cât încercăm să ne apărăm pe noi


https://www.ipn.md/ro/mircea-ciobanu-noi-nu-atat-ii-ajutam-pe-ucraineni-8004_1099291.html

Ajutând Ucraina, care este victima unui război nedrept pornit de Rusia, Republica Moldova se protejează și ea ca țară, ca stat. Est opinia exprimată de Mircea Ciobanu, scriitor, editor de carte și jurnalist, în cadrul dezbaterii publice la tema „Moldova între Ucraina și Rusia”, organizată de Agenția de presă IPN.

„În principiu, noi nu atât îi ajutăm pe ucraineni, deși eu nu consider că prea mult îi ajutăm, cât încercăm să ne apărăm pe noi. Să ne ajutăm pe noi, pentru că pericolele sunt extraordinare”, a declarat Mircea Ciobanu.

El spune că atunci când rușii au unele succese pe fronturile ucrainene, în Republica Moldova prind la curaj și se înviorează oponenții parcursului european, iar acest lucru trebuie să dea de gândit. „În general, mai ales că vorbim și despre aspectul etic, nu ar trebui să ajutăm Ucraina numai de aceea că vedem că ei vor câștiga și este normal. Orice s-ar întâmpla, chiar și în cazul în care ei ar pierde, noi ar trebui să fim de partea lor. Și nu doar pentru că este victimă”, a mai spus Mircea Ciobanu.

Întrebat fiind, cum apreciază reacția oamenilor de artă, a scriitorilor la războiul pornit de Rusia în Ucraina și ce fac pentru a crește nivelul de coeziune al societății moldovenești, Mircea Ciobanu spune că „întrebarea esențială este în ce măsură societatea are nevoie de această atitudine a literaturii și a artei.”

„Acum, concret, ca să vă spun, a reacționat și arta, și literatura de la noi. Dacă ați fost atenți la Reuniunea Teatrelor Naționale, anul trecut a participat un teatru cu un extraordinar spectacol după Shakespeare, al teatrului Ivan Franko de la Kiev. Au avut o primire regală, au plâns toți actorii din Kiev”, a declarat Mircea Ciobanu.

El menționează că scriitorii au luat atitudine și au arătat solidaritatea față de Ucraina. „Au fost și proteste ale scriitorilor, inclusiv a Uniunii Scriitorilor, dar și foarte multe proteste de grupuri de scriitori, în majoritate îndrumate de Dumitru Crudu la Ambasada Rusiei. Adică solidaritatea aceasta există și este și manifestată, nu mai spun de textele non-literare pe care le produc scriitorii”, a mai spus el.

Dezbaterea publică cu genericul „Moldova între Ucraina și Rusia” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.