Alexandra Mîrca, participantă la Jocurile Olimpice de la Rio, a devenit din nou campioană națională la tir cu arcul. Ea le-a devansat pe Milena Gatco și Ana Onofrei.
La masculin, campionul din anii trecuți, Dan Olaru, s-a clasat doar pe locul 3. Portdrapelul Moldovei de la Olimpiada din 2012 a fost întrecut de Oleg Lacutco și Alexei Trostenețchi. „Am avut câte două antrenamente și examene la universitate. E cam greu”, a declarat pentru IPN Dan Olaru.
Pentru arcașii moldoveni vor urma două competiții importante în această vară. Cupa Europei va avea loc în Croația, între 9 și 14 iulie, iar Cupa Mondială se va desfășura la Berlin în perioada 8-13 august.