Minorităţile sexuale susţin că sunt ignorate de organele de drept
https://www.ipn.md/ro/minoritatile-sexuale-sustin-ca-sunt-ignorate-de-organele-de-drept-7967_995979.html
Persoanele de orientare sexuală netradiţională sunt deseori agresate, iar organele de drept nu iau măsurile necesare de protecţie. Această declaraţie a fost lansată în cadrul unei conferinţe de presă organizate la agenţia Info-Prim Neo, marţi, 21 februarie, de către reprezentantul Centrului de informaţii „Genderdoc-M”, Angela Frolov.
Potrivit coordonatorului de programe al Centrului, Angela Frolov, Procuratura Generală şi Ministerul Afacerilor Interne nu au reacţionat în măsura corespunzătoare la apelurile „Gernderdoc-M” privind infracţiunile bazate pe ură şi discriminare a persoanelor sexual-minoritare.
„De la instanţele de drept nu am primit niciodată un răspuns clar, ci întotdeauna unul evaziv. Niciodată nu au fost luate măsuri de pedepsire a persoanelor care vin cu instigări la ură şi violenţă. La fel, am adresat o scrisoare deschisă, prin care ceream ca Procuratura să pornească un dosar penal pe acest caz, însă Procuratura a menţionat că nu are temei pentru a porni un asemenea dosar”, a declarat Angela Frolov.
Coordonatorul de programe mai afirmă că toate crimele legate de ură sunt foarte strâns legate de libertatea de exprimare, de aceea se va apela la toate instanţele de judecată împotriva persoanelor, care vor incita populaţia la asemenea infracţiuni.
În acelaşi context, avocatul şi expertul în drepturile omului, Doina Ioana Străisteanu a menţionat că problema constă în faptul că, în codul penal se prevede pedeapsă penală pentru ameninţare cu omor sau ameninţarea cu aţâţarea vrajbei, însă autorităţile nu iau atitudinea corespunzătoare.
„Este ilegal să ieşi şi să îndemni la violenţă. Pe noi ne deranjează că organele de drept fac abstracţii de asemenea ameninţări şi nu le iau în serios. Însă vom insista şi vom folosi toate metodele legale, pentru a impune acest stat să reacţioneze în modul cel mai serios, atunci când se fac ameninţări de acest gen”, a subliniat Doina Ioana Străisteanu.
Potrivit avocatului, recent s-a obţinut pentru prima dată pedeapsa unui cetăţean, care a atacat un tânăr homosexual. Agresorul a lovit victima, i-a sustras banii şi telefonul mobil, lăsându-l fără cunoştinţă la pământ doar în lenjerie, la temperaturi sub zero grade. Din întâmplare, pe acolo trecea un cuplu, care a acordat ajutor tânărului, chemând ambulanţa. Bărbatul şi-a motivat actul de violenţă prin faptul că victima este homosexual şi a intenţionat să-l înveţe minte. În baza anchetei penale, judecata i-a constatat vina şi l-a obligat să achite 10 mii lei, condamnându-l la 5 ani închisoare.